O sută de angajaţi ai Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) îşi vor pierde locul de muncă în acest an, prin concedieri colective. Decizia este rezultatul unei hotărâri de Guvern, luată săptămâna trecută, prin care se reduce numărul de posturi din structura organizatorică a instituţiei. Astfel, de la 610 locuri stabilite în 2006 se va ajunge la 510, exclusiv preşedinte şi vicepreşedinţi. „Concedierile colective determinate de reducerea numărului de posturi în structura organizatorică a AVAS se realizează conform dispoziţiilor legale şi ale contractului colectiv de muncă”, se arată în hotărârea de Guvern. În urmă cu aproximativ un an, în decembrie 2006, schema de personal a AVAS a fost suplimentată cu 110 posturi, tot printr-o hotărâre similară, după ce instituţia a preluat prin comasare Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).
În acel moment, AVAS a preluat atât patrimoniul şi arhivele OPSPI, cât şi personalul oficiului în vedere încheierii unui nou contract colectiv de muncă. (T.P.)
O sută de angajaţi ai Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) îşi vor pierde locul de muncă în acest an, prin concedieri colective. Decizia este rezultatul unei hotărâri de Guvern, luată săptămâna trecută, prin care se reduce numărul de posturi din structura organizatorică a instituţiei. Astfel, de la 610 locuri stabilite în 2006 se va ajunge la 510, exclusiv preşedinte şi vicepreşedinţi. „Concedierile colective determinate de reducerea numărului de posturi în structura organizatorică a AVAS se realizează conform dispoziţiilor legale şi ale contractului colectiv de muncă”, se arată în hotărârea de Guvern. În urmă cu aproximativ un an, în decembrie 2006, schema de personal a AVAS a fost suplimentată cu 110 posturi, tot printr-o hotărâre similară, după ce instituţia a preluat prin comasare Oficiul