Faci un pas în stânga, intri într-un grup. Cumperi o bere, te afli într-un public-ţintă. Deschizi televizorul? Eşti înglobat în audienţa respectivului post. Dacă cineva te întreabă „Ce îţi place?“, sunt mari şanse să o facă doar pentru a completa un formular.

Impersonalul e mai perfid decât dezumanizarea: individul a ajuns doar intersecţia mulţimilor din care face parte. E înlocuit de o reprezentare vagă a sa, de o biată medie, în această îngropare sub partea de jos a clopotului lui Gauss. Dacă mâine cineva ar anunţa sfârşitul lumii, nu ar fi un profet, ci purtătorul de cuvânt al unui grup de savanţi, care au realizat un studiu de probabilitate. Până şi la Campionatul Mondial de fotbal, cele mai multe ştiri nu au fost despre oameni, ci despre două obiecte şi-un animal: vuvuzela, mingea Jabulani şi octopodul-profet Paul.

Înainte, numărul 1 era rezervat liderilor, eroilor, îndrăzneţilor. Acum, este al clientului ideal, al berbecului păscând blajin în miezul turmei. Noul reprezentant al mulţimii este omul comun, insul aflat la mijlocul tuturor intervalelor. Eşti altfel?, eşti singur, reprezinţi cel mult rezultatul împărţirii unui număr mare cu el însuşi. De la fotbal până la Premiile Oscar, întotdeauna e meritul echipei, al asociaţiei de locatari, al grupului de terapie din care faci parte. Nu mai avem eroi, oameni capabili dacă nu să schimbe lumea, măcar să vrea să încerce, ci vedete, toate excelând într-o strălucită banalitate şi în arta de a crea imitatori. Mai ales în societăţile lipsite de elite, în care pieţele nu au ajuns să-şi dezvolte nişe, diversitatea e doar o mare diversiune.

Unde e individul? Cândva cucerea teritorii, înfigea steaguri pe piscuri, sfredelea învelişul lumii cu întrebări, acum iată-l retrăgându-se din faţa sociologilor şi a specialiştilor în marketing. Chiar dacă vreun cercetător s-ar osteni să se mai aplece asupra sondaje