Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spun medicii de la Neurochirurgie despre cazul femeii care a murit după ce a născut

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Familia crede că, dacă cezariana ar fi fost făcută cu câteva zile mai repede, ar fi trăit şi mama copilului. Medicii afirmă că gravida a fost monitorizată înainte de externare. „După cinci zile, starea sa era favorabilă şi a fost externată“, declară directorul Spitalului de Neurochirurgie.

Un bebeluş proaspăt adus pe lume nu-şi va cunoaşte niciodată mama. A murit la scurt timp după ce i-a dat naştere, iar în urma femeii au rămas alţi patru copii, pentru care viaţa se va schimba radical. Mihaela Daniela Ştempel a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie în urmă cu două săptămâni. A stat internată cinci zile, iar pe data de 10 septembrie a fost externată. La doar două zile de la părăsirea unităţii medicale, afecţiunea care a trimis-o prima dată în spital a şi ucis-o.

Ieşeanca în vârstă de 36 de ani din localitatea Popricani era însărcinată în 37 de săptămâni, iar la spital a ajuns prima dată cu cefalee şi sindrom vertiginos. Medicii au constatat că suferise o hemoragie subarahnoidiană, având sânge la nivelul creierului. Femeii i s-au făcut analizele, precum şi un RMN. În urma investigaţiilor, s-a constatat că nu are leziuni grave, nu s-au găsit anomalii la nivelul creierului, dar a rămas internată pentru monitorizare.

A doua zi, aceasta a fost consultată de un medic ginecolog, care i-a recomandat câte două comprimate de paracetamol pe zi. După cinci zile, Mihaela Ştempel a fost externată în stare ameliorată, iar după 48 de ore a revenit la spital, în urma unui accident vascular. A fost operată cranio-cerebral, s-a făcut cezariană, aducând pe lume o fetiţă de 3.600 de grame, dar în cele din urmă ieşeanca a decedat. Familia acesteia are acum zeci de întrebări şi de neclarităţi. Le este greu să înţeleagă cum de a murit, deşi cu câteva zile înainte fusese la spital. Medicii neurochirurgi susţin că s-au respectat procedurile şi nu se poate vorbi de o culpă me

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 33 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 19 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 19 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Atenție, a fost cutremur în România!

Ziua Constanta acum 28 minute
În ziua de 22 Mai 2024, la ora 12:53:33 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea (EWS) M 4.0, la adâncimea de 110.1 km. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 30 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 44 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°