Pentru românii care probabil că au uitat, programul ”Cornul şi laptele” a fost iniţiat în 2002 ca soluţie pentru copii care proveneau din familii extrem de sărace, nu puţini la număr. Se urmărea printre altele şi prevenirea abandonului şcolar în rândurile acestor copii. Pentru românii care probabil că au uitat, programul ”Cornul şi laptele” a fost iniţiat în 2002 ca soluţie pentru copii care proveneau din familii extrem de sărace, nu puţini la număr. Se urmărea printre altele şi prevenirea abandonului şcolar în rândurile acestor copii.

La vremea anului 2002 vedeai des pe televiziuni aşa-zise reportaje pline de o ciudată empatie cu copii care se plângeau că, în timp ce colegii mănâncă ei rabdă de foame, că nu se pot concentra din pricina foamei, că nici acasă nu au ce mânca, dar măcar acolo nu mănâncă nimeni. Mai vedeai tot atunci şi profesoare sau învăţătoare care se lamentau că aceşti copii nu se prezintă la cursuri din această cauza. S-a lansat programul. Au beneficiat unii, au ajuns la sapă de capitalism alţii (a se vedea cazul Prodlacta), dar, cel puţin teoretic, copiii au mâncat.

Politici pentru interese, nu pentru oameni

Programul ”Cornul şi laptele” a fost lansat în plină guvernare Adrian Năstase, printr-o ordonanţă de urgenţă, (96/2002), teoretic cu bune intenţii. De ce teoretic? Pentru că practic intenţiile bune s-ar traduce prin voinţa de a nu risipi banii publici, de a orienta programul spre categoriile sociale care cu adevărat au nevoie de el. Statisticile spun că media beneficiarilor acestui program este de 2 milioane de copii. La foarte scurt timp după aceea au apărut şi ştirile: ”copii joacă fotbal cu laptele”, ”copiii aruncă şi cornul şi laptele”. Pentru că nici o guvernare, n-a intervenit să corecteze aberaţiile programului, risipa a continuat. Certurile pe licitaţii s-au înteţit.

În timp, ON