Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: Razie în colonia de la km 10

Publicat in Vocea Brailei, marți 7 iunie 2011 ·

* peste 100 de persoane au fost legitimate, iar 28 au ajuns la sediul Poliţiei pentru cercetări * forţele de ordine au reuşit să dea de urma a trei indivizi căutaţi pentru a fi audiaţi în dosare penale aflate în lucru

Ansamblul de locuinţe situat la km 10, la marginea municipiului Brăila, a fost ţinta oamenilor legii în acest week-end. Forţe impresionante de poliţişti şi jandarmi i-au luat din pat pe cei care locuiesc în zona respectivă, sute de persoane fiind legitimate. Cu această ocazie, poliţiştii au dat de urma a trei persoane căutate pentru a fi audiate în unele dosare penale.

Astfel, în ziua de 5 iunie, dis-de-dimineaţă, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică pentru Mediul Urban, Biroului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului de Intervenţie Rapidă, în colaborare cu jandarmi, au pornit "la atac". Între orele 6.00 şi 8.00, echipajele au desfăşurat, sub coordonarea conducerii IPJ Brăila, o acţiune la km 10, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise cu violenţă, pentru depistarea persoanelor urmărite în temei legal, a celor care se sustrag cercetărilor în dosare penale aflate în lucru şi a celor care locuiesc acolo fără forme legale. "Forţele participante au legitimat 126 de persoane, au condus la sediul Poliţiei 28 de persoane, au controlat 10 autovehicule şi au depistat 3 persoane căutate pentru a fi audiate în dosare penale aflate în lucru", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, 3 conform Legii 61/1991(pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice), două conform Legii 12/1990 (privind comerţul ilicit), 8 conform OG 97/2005 (privind evidenţa, domiciliul şi actele de identitate ale cetăţenilor români) şi 3 c

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 23 minute
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 48 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 41 minute
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum o ora
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

COMENTARIU Lelia Munteanu: Moartea preşedintelui Raisi. „Ceva atât de poetic..."

Mediafax acum 7 minute
Câteva întrebări rîmân totuşi în suspensie: de ce s-au ridicat cele trei elicoptere pe o vreme atât de câinoasă? de ce se aflau împreună în elicopter doi reprezentanţi de vază ai autorităţii - preşedintele şi ministrul de Externe? cum de s-au salva

Bărbat, cetățean maghiar, arestat preventiv de pentru „operațiuni cu psihoactive”

Informația Harghitei acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita, au prins în flagrant delict un bărbat, de 31 de ani, cetățean maghiar, cercetat pentru

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 36 minute
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Julian Assange obţine o victorie la Înalta Curte în procesul împotriva extrădării în SUA. Poate face un nou apel

Mediafax acum 52 minute
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a obţinut o victorie în lupta sa continuă împotriva extrădării din Marea Britanie. Judecătorii de la Înalta Curte din Londra i-au dat permisiunea de a face un nou apel.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 41 minute
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum o ora
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°