Termenele de instalare a serviciului de acces la internet au fost, în general, respectate, iar reclamaţiile primite de la utilizatori sunt, de regulă, rezolvate în termen, sunt câteva dintre concluziile raportului privind calitatea serviciului de acces la internet realizat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Raportul urmăreşte evoluţia trimestrială a parametrilor administrativi de calitate în anul 2012.
Termenul asumat prin contract de furnizori pentru instalarea serviciului de acces la internet la puncte fixe este în medie de 17 zile, însă instalarea serviciului se face în fapt mai repede, în medie între 3 şi 4 zile.
Din raport reiese că primii 5 furnizori de servicii de acces la internet la puncte fixe în funcţie de numărul de utilizatori - Digital Cable Systems, NextGen Communications, RCS&RDS, Romtelecom şi UPC Romania - au soluţionat majoritatea cererilor de instalare mai rapid decât termenele asumate de fiecare prin contractele cu utilizatorii. Astfel, Digital Cable Systems are un termen asumat de instalare de 15 zile, dar în anul 2012 instalarea s-a facut în medie în 4 zile, NextGen Communications a instalat serviciul de internet fix în medie în 4 zile şi şase ore, faţă de 21 de zile prevăzute prin contract, RCS&RDS în 30 de zile faţă de un termen asumat de 90 de zile, Romtelecom în 7 zile faţă de maxim 30 de zile, iar UPC a instalat internetul fix în 2 zile şi şase ore, faţă de 30 asumate prin contract.
Termenul efectiv de instalare a serviciului a fost calculat ca durata în care se încadrează 80% dintre cele mai rapid soluționate cereri, excluzând 20% din cei mai mari timpi de instalare.
Raportul arată că în cazul internetului mobil atât termenele asumate prin contracte, cât şi termenele efective de activare a serviciului sunt mai mici faţă de cele înregistrate în cazul servic