Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 2.800 de elevi vor susține azi, pentru a doua oară, Bacalaureatul

Publicat in Adevarul, luni 22 august 2011 ·

Numărul este cel mai mare din istorie, iar majoritatea celor înscrişi provin din generaţia care a fost respinsă la prima sesiune din vară, când procentul de promovare nu a atins nici măcar 37%. Aşadar, astăzi, 22 august şi mâine, are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comu­nicare orală la limba ro­mână.

„Pentru prima probă a examenului, care începe astăzi, 22 august, sunt înscrişi 166 de candidaţi. Susţinerea probei va avea loc în două centre de examen, respectiv Grupul Şcolar «Aurel Vlaicu» şi Liceul de Artă «Sabin Drăgoi» din Arad“,a declarat prof. Laura Putnic, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

Elevii care nu au reuşit să promoveze din prima examenul de Bacalaureat şi care s-au înscris la sesiunea din toam- nă vor fi supravegheaţi vi- deo la fel cum s-a întâmplat în vară. Ministerul Educaţiei doreşte să evite astfel cazurile de fraudă.

În perioada 22 – 24 august se va desfăşura şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă şi tot acum se evaluează competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Evaluarea competenţelor digitale va avea loc în zilele de 25 – 26 august, iar din data de 29 august încep probele scri­se. Prima probă scrisă este la limba şi literatura română. Pe data de 30 august are loc pro­ba scrisă la limba şi lite­ratura maternă, iar pe data de 31 august se desfăşoară pro­ba obligatorie a profilului. Pe 2 septembrie are loc proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele de la sesiunea din toamnă de la Bacalaureat vor fi afişate pe 4 septembrie. În aceeaşi zi, elevii nemulţumiţi de notele obţinute la sesiunea a II-a vor putea să depună contestaţii, care vor fi soluţionate în perioada 5 – 6 septembrie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 7 septembrie.

Probele scrise vor avea loc în opt centre de examen respectiv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 27 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 45 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum o ora
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 4 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 3 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°