Senatorii şi Deputaţii s-au reunit, miercuri dimineaţă, pentru a da votul final membrilor în Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF).
În condiţiile în care USL are majoritate în Parlament, votul de astăzi din plen a fost o doar o formalitate.
Audierea membrilor ASF în comisiile reunite de Buget a avut loc marţi. Toţi cei cinci membri executivi şi cei 12 neexecutivi au fost validaţi de comisiile parlamentare.
Singurii care au votat împotrivă au fost membrii PDL Andreea Paul şi Gheorghe Ialomiţeanu, care au acuzat faptul că numirile nu s-au făcut în conformitate cu algoritmul parlamentar.
În fruntea ASF a fost instalat liberalul Dan Radu Ruşanu, care va fi secondat de Daniel Dăianu, singurul candidat, de altfel, la postul de prim-vicepreşedinte. Deşi a fost propus tot de PNL, oficial, Dăianu este reprezentatul Băncii Naţionale.
Pentru cele trei fotolii de vicepreşedinte au fost validaţi Daniel Tudor (PNL), Mircea Ursache şi Ion Giurescu, ambii de la PSD.
De asemenea, PSD şi PNL şi-au împărţit frăţeşte şi opt dintre cele 12 funcţii neexecutive. Restul partidelor au primit câte un singur loc: PDL, PPDD, PC şi UDMR.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Iniţial, şeful statului a întors legea în Parlament, solicitând ca membrii din conducerea ASF să aibă o experienţă de 10 ani în domeniul financiar, nu de şapte, aşa cum arată legea. Parlamentarii au ignorat însă cererea şefului statului.
Victor Ponta vrea să reducă salariile
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că Salariile din Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, care include Comisiile de Supraveghere a Asigurărilor, Valorilor Mo