Intr-adevar, pictorii sint numai ochi, peste tot numai ochi... Nu te poti atinge de ei fara a fi deposedat, daca nu de-o parte din suflet, atunci macar de o parte din privire... Tablourile lor te umplu de lumina... Gindindu-ma la artistii plastici, in minte imi vin cuvintele lui avva Visarion, cel care dobindise, in urma ascezei, dar taumaturgic, putind transforma apa de mare in apa de baut si firele de nisip in boabe de secara. Intrebat ce fel de virtuti trebui sa practice un calugar, avva Visarion obisnuia sa spuna: "Monahului ii este de folos sa fie ca heruvimii sau serafimii: numai ochi, peste tot numai ochi...". Asijderea si pictorii. Sentimentul acesta l-am trait vizitind, intr-o dupa-amiaza, atelierul lui Marcel Pavel. Tacind, ne-am cercetat indelung unul pe altul. Apoi ne-am asezat in folotolii si am continuat sa tacem. In gind, eu l-am intrebat in ce relatii se afla cu vecinii sai, maestrul Dan Hatmanu si autorul Strigatelor, Val Gheorghiu. Mi-a raspuns ca se afla in cele mai bune relatii si ca de ultimul il desparte un perete, in timp ce de primul - doi. L-am mai intrebat, tot in gind, daca pictorii isi fac unul altuia vizite de curtoazie. "Nu, mi-a raspuns. Fiecare pictor e robul atelierului sau. Ne intilnim cel mult pe hol sau pe casa scarilor. Sau la vernisaje. Atelierul e pentru fiecare un altar". Cind m-am ridicat sa plec, mi-am simtit trupul ingreunat de o povara nevazuta. Era insa o greutate placuta, care ma tragea nu in jos, ci in sus. Spre lumina, spre revelatie... Mergind spre casa, m-am tot gindit la el... Nu posed, desigur, pirghiile critice necesare pentru a decodifica tabloul unui pictor contemporan, care, dupa opinia mea, are multiple straturi de semnificatii. De fapt, arta postmoderna poate fi perceputa ca un bulb de ceapa la care, pe masura ce-l decojesti, dai mereu peste alte "inscrisuri" si alte sensuri, unele venind din dialogul cu trecu