Daca pe 31 august 1946 ai fi deschis The New Yorker la cafeaua de dimineata sau in metrou, planuind sa arunci un ochi peste pagina saptamanala de umor sau peste ultima carte recenzata de criticul ala la fel de greu de impresionat ca seful tau inaintea evaluarilor semestriale, ai fi avut o mare surpriza. Pe 31 august 1946, pentru singura data in istorie, o publicatie si-a dedicat intregul spatiu editorial unui singur articol, scris de o singura persoana.
Fara reclame, fara recenzii, fara comentarii sportive, fara politica, cultura sau pagina de opinii. Intr-un text de marimea unui roman rusesc rezumat de Reader's Digest, John Hersey a rupt in premiera tacerea privind urmarile si in special magnitudinea efectelor atacului nuclear de la Hiroshima. De la data lansarii bombei atomice pe 6 august 1945 la ora 8 si un sfert dimineata, o stare de confuzie alimentata de speculatii cu privire la ce s-a intamplat cu adevarat a persistat pentru mai multe luni in America si in Europa.
Fara a se cunoaste numarul exact al victimelor sau starea supravietuitorilor, The New Yorker a hotarat sa il trimita pe John Hersey la fata locului pentru a intervieva oameni, pentru a cauta raspunsuri si, nu in ultimul rand, pentru a incerca sa puna in cuvinte o realitate in fata careia lumea parea sa fi amutit.
Hersey a petrecut o luna in Japonia, strangand informatii fara nici un fel de ajutor din partea autoritatilor si incercand sa redea povestea supravietuitorilor in propriile lor cuvinte.
Ce a iesit a fost un text fara precedent in presa americana care a schimbat pentru totdeauna modul in care noi ca cititori, dar si ca oameni, ne raportam la tragedia semenilor nostri. Treptat, preocuparea pentru ceea ce era considerat pe atunci triumful stiintei si al tehnologiei, pentru noile orizonturi deschise de o sursa alternativa de energie, pentru intrebui