Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar unul din şase români strânge bani pentru pensie!

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 3 iulie 2010 ·

44% dintre români nu înţeleg sistemul de pensii, nu ştiu care este suma pe bani pe care o vor primi ca pensie de stat, nu ştiu ce alternative au

Doar 18% dintre români economisesc pentru pensionare, deşi aproape două treimi dintre cei chestionaţi sunt conştienţi că pensia de stat nu le va acoperi nevoile financiare, potrivit unui studiu realizat de Aviva Group în 2009.

Studiul arată că 44% dintre români nu înţeleg sistemul de pensii, nu ştiu care este suma pe bani pe care o vor primi ca pensie de stat, nu ştiu ce alternative au. De asemenea, nu cunosc legislaţia şi modalităţile prin care pot cotiza la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II), nu cunosc avantajele fiscale prevăzute în prezent pentru pensiile facultative (deductibilitatea contribuţiei, Pilonul III). La finele lunii mai, numărul celor care cotizau la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) se apropia de 200.000.

Potrivit directorului general al Aviva România, Mihai Popescu (foto), România se numără printre ţările în care cheltuielile cu pensiile, ca şi procent din PIB, depăşesc media statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. „Este o situaţie valabilă în toată Europa Centrală şi de Est (Polonia, Cehia, Ungaria) unde este necesar ca atât instituţiile private ce oferă servicii financiare pentru economisirea la pensie, cât şi statul să ofere soluţii care să îi stimuleze pe oameni să se ajute singuri”, a afirmat Popescu. El spune că fiecare salariat trebuie să fie responsabil în perioada activă profesional a vieţii şi să aleagă modalităţile de economisire pe termen lung care să îi garanteze susţinere financiară pentru a-şi asigura standardul de viaţă dorit la pensie. „Sunt însă prea puţini cei care sunt conştienţi de această responsabilitate pe care trebuie să si-o asume şi cei mai mulţi, 81% dintre români, conform studiului Aviva G

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 10 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, în perioada 13 mai - 10 iunie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în unele zone, iar ploile vor fi

Patru militari israelieni morţi şi doi răniţi grav în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, anunţă armata israeliană

News.ro acum o ora
Armata israeliană anunţă vineri că patru militari au fost ucişi în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP. ”Cei patru militari au fost uciţi (...) de un dispozitiv exploziv,

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°