Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Purtătoare de lumi şi de poveşti

Publicat in Jurnalul, duminică 31 mai 2009 ·

Poate că a scrie poveşti pare simplu, dar nu este deloc aşa... Ţine de talent, de intuiţie, de har... Ţine de minunea aceea numită suflet... Silvia Kerim a lansat la 26 mai, la Muzeul Literaturii Române, o "Bunică Albă", sau mai bine zis a treia ediţie a cărţii, cu izvorul poveştii cu tot. În turceşte, Kerim înseamnă nobil, generos, de calitate... Ei bine, Silvia Kerim locuieşte pe Strada Parfumului, iar parfumul este o metaforă în teologie a Duhului Sfânt, după cum spunea Silvia Chiţimia, prezentă la lansarea "Bunicii Albe"...

Silvia Kerim ştie, cu o eleganţă tulburătoare, cum se poate locui într-o casă hăruită de frumuseţe şi poezie, în această lume cotropită de praful insensibilităţii şi al indiferenţei. Iubirea pentru copii, oameni, animale şi natură se prelinge în poveştile pe care doar un condei ţinut de un suflet bun o poate face.

MELANCOLIE

Iubirea pentru Bucureştiul copilăriei a ieşit la iveală o dată cu "Vedere din Parfumerie", de asemenea, în primele emisiuni de după 1989 ale Televiziunii Române Libere, cum era moda să se spună, Silvia Kerim chema camerele de luat vederi, puţine existente atunci, să filmeze, să arate Bucureştiul pierdut, să pledeze pentru salvarea lui. Bucureştiul Silviei Kerim este unul cu grădini frumoase, liniştite, cu parcuri ce nu te lasă să treci indiferent pe lângă ele.

Un Bucureşti cu case boiereşti şi negustoreşti. Străvechea "Parfumerie", casă plină de stil şi de melancolie de pe Strada Parfumului, casa Silviei Kerim, clădită la 1847, este vizitată şi astăzi de umbrele apusului de soare, iar uneori ai senzaţia că faci un salt în trecut pe fundalul clopotelor ce se aud la Biserica Lucaci, la Sfânta Vineri sau la Ceauş Radu...

ACTIVITATE

A fost una din stelele unei promoţii de aur a Facultăţii de Limbi Străine, alături de Irina Mavrodin, Paul Miclău, Modest Morariu şi Mircea Ivănesc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Marcel Ciolacu: În acest moment, intenţia clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei

News.ro acum 21 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că Executivul are intenţia clară ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. „Haideţi mai întâi să avem întâlnirea cu partenerii sociali, atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele şi, ca de fiecare dată, vo

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum o ora
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 2 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Persoanele evacuate după surparea unei porţiuni de stradă în Slănic pot reveni acasă

Adevarul acum 29 minute
După ce pe strada  23 August din oraşul prahovean Slănic o bucată din carosabil s-a surpat, mai multe persoane din zona respectivă au fost evacuate. Luni, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova  anunţat că acestea pot reveni ac

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 3 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Guvernul a aprobat investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei / Grindeanu: Investiţiile acestea cresc cu 93,95%, faţă de cele preliminate şi realizate la finalul anului trecut

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei pentru bugetul de venituri şi cheltuieli, aferent anului 2024, al Companiei Naţionale de Căi Ferate S.A., a anunţat Ministerul Transporturilor şi Inf

Parlamentul a adoptat legea care îi obligă pe fugari să-și plătească cheltuielile de aducere în ţară

HotNews acum o ora
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, actul normativ care îi obligă pe fugarii care s-au sustras urmării penale sau executării condamnărilor să plătească cheltuielile judiciare în cazul aducerii în țară. Mai exact, statu

Marcel Ciolacu: Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește CREȘTEREA ECONOMICĂ la nivel național. Este astăzi un model de succes

Gandul acum o ora
Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește creșterea economică la nivel național, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern de marți. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat în şedinţa Executivului că a vrut să f

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°