Prăbuşirea unui imobil într-un cartier popular din Reims, în estul Franţei, s-a soldat duminică cu cel puţin doi morţi şi zece răniţi, în urma unei explozii provocate probabil de gaze, potrivit Prefecturii din Marne, în estul Franţei, relatează AFP.
Un ultim bilanţ anunţa "doi adulţi decedaţi, un adult rănit grav şi (alte) nouă (persoane) rănite uşor", inclusiv copii, a căror vârstă nu a fost precizată, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al prefecturii.
Un bilanţ anterior anunţa doi morţi şi nouă răniţi.
Cauza "probabilă" a accidentului este o explozie provocată de gaze, a anunţat prefectura anterior.
Numeroşi pompieri depuneau eforturi, în continuare, să găsească victime sub dărâmăturile imobilului de patru etaje, potrivit unui fotograf AFP de la faţa locului, care citează echipe de intervenţie.
Pompierii au anunţat că au trimis 80 de salvatori la accident.
Prăbuşirea s-a produs la extremitatea unui bloc de locuinţe aparţinând municipalităţii, cu o lungime de aproximativ 50 de metri.
O parte a imobilului, în care se aflau aproximativ zece apartamente, s-a prăbuşit complet, a constatat un corespondent AFP.
Acest tip de imobil este cel mai vechi în acest cartier popular aflată în plină modernizare.
Prăbuşirea unui imobil într-un cartier popular din Reims, în estul Franţei, s-a soldat duminică cu cel puţin doi morţi şi zece răniţi, în urma unei explozii provocate probabil de gaze, potrivit Prefecturii din Marne, în estul Franţei, relatează AFP.
Un ultim bilanţ anunţa "doi adulţi decedaţi, un adult rănit grav şi (alte) nouă (persoane) rănite uşor", inclusiv copii, a căror vârstă nu a fost precizată, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al prefecturii.
Un bilanţ anterior anunţa doi morţi şi nouă răniţi.
Cauza "probabilă" a accidentului este o explozie provocată de gaze, a anunţa