Ameninţări cu moartea, în faţa copiilor Georgiana P. şi-a cunoscut soţul în 1990. Ea era studentă, el renunţase la studii, făcea mici afaceri. S-au căsătorit în 1992. "El deja avea o

Ameninţări cu moartea, în faţa copiilor

Georgiana P. şi-a cunoscut soţul în 1990. Ea era studentă, el renunţase la studii, făcea mici afaceri. S-au căsătorit în 1992. "El deja avea o firmă, iar ideea era să lucrăm împreună, să-l ajut cu ce învăţasem, îşi aminteşte Ioana". Au venit primii copii, gemeni, a rămas acasă, să-i crească, până la un an. După aceea, nu s-a mai pus problema să intre în "firmele lui". Apăruseră tensiuni, reproşuri, discuţii. "Din convingeri personale, nu am renunţat la cel de-al treilea copil, spune d-na G.P. Aveam probleme de sănătate şi doctoriţa mi-a spus că sarcina este soluţia trimisă de Dumnezeu. şi aşa a fost: după ce am dus-o la capăt, nodulii de la sân au dispărut". Problemele, nu. Soţul începuse să bea, seară de seară, şi devenea tot mai violent. Când a lovit-o, a sunat la Poliţie. Asta l-a potolit. Nu a mai ridicat mâna, doar vocea. "ţipa:

te omor!

fără să ţină seama de copii şi asta mă durea cel mai tare". Au mai trecut opt ani fără ca Georgiana să aibă curaj să se împotrivească. Era din ce în ce mai deprimată. Nu a clacat pentru că soţul avea firme în alte oraşe şi stătea mai mult pe drumuri. Când venea, reîncepeau certurile.

Întâmplător, a văzut într-o revistă că psihologii oferă sprijin victimelor violenţei domestice. După un an de psihoterapie, a găsit puterea să-şi deschidă propria firmă. "Afacerea nu e mare, dar ne permite, mie şi copiilor, să trăim. Mai important e că mi-am dovedit că pot să fac ceva singură. Soţul m-a boicotat, cât a putut. Dădea telefoane, când ştia clienţii, să nu cumva să încheie un contract cu mine. " Între timp, a introdus procedura de divorţ.

Eram o proprietate, ca mobila