Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid - Pandurii Târgu Jiu 1-1. Furt în Giuleşti!

Publicat in Adevarul, luni 1 noiembrie 2010 ·

Înaintea "dublei" cu Steaua din campionat şi din Cupa României, formaţia lui George Copos s-a împiedicat de micuţa echipa gorjeană. Potrivit celor întâmplate pe teren, Rapid a câştigat un punct, dacă punem la socoteală cele două goluri anulate de tuşierul Velicu şi penaltyul neacordat.

Reacţii după joc:

Cristi Borcea: "Aţi văzut vreun masacru mai mare de pe vremea lui Victoria încoace? Două goluri valabile şi un penalty. Ştii cine conduce Rapidul? Dinu Vamă. Trebuie să-l credem şi pe Copos care bagă banii la fel ca noi. Îi dă 200.000 lui Coman, iar pe Bornescu care e rapidist îl ţine pe bancă. A fost jaf la drumul mare"

Marian Iancu: "Nu credeam să trăiesc să văd aşa ceva. Ţin cu Rapidul, dar ce-am văzut în această seară m-a dezamăgit. Rapid merită să fie campioana României. După ce-am văzut eu în seara asta, echipa mea merita să fie pe locul secund în campionat. Ei bine n-a fost aşa!"

Gigi Becali: "Îi înţeleg oful lui Condescu, eu nu mai am cuvinte. Cred că arbitrii trebuie să facă un control psihiatric. Nu pot să cred că îşi mai permit să fie corupţi, dar ce văd nu îmi vine să cred. Nu cred că Dinu Gheorghe îşi mai permite să facă ceva cu arbitrii, nu este atât de fraier să intre la puşcărie pentru aşa ceva.

George Copos: "Un punct este mai mult decât nimic. Pandurii a avut gol valabil, dar dacă vorbim despre arbitraj vă rog să urmăriţi toate faulturile şi câte galbene trebuia să primească cei de la Pandurii. Am prins un joc mai slab şi am văzut o echipă a Pandurilor extraordinară. Vedeţi ce înseamnă să vii din sărăcie? Şi-au dat viaţa pe teren!"

Arpad Paszkany: " Campionatul ar trebui suspendat şi organele abilitate să se sesizeze pentru că Federaţia nu face nimic. Arbitrajul de la acest meci a fost penal. Au fost chestiuni flagrante şi nu trebuie să ne ferim să le spunem lucrurilor pe faţă.Criza financiară a afectat creie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°