PROGNOZA METEO. Vremea din următoarele zile nu va schimba registrul meteo, temperaturile păstrându-se în normalul perioadei. Ceaţa va domina dimineţile, posibil asociată cu burniţă.
Joi, deşi în scădere uşoară, presiunea atmosferică rămâne destul de ridicată în zona ţării noastre astfel încât şi vremea e foarte asemănătoare cu cea din zilele precedente. Vorbim aşadar despre o vreme mai caldă decât în mod normal, îndeosebi la deal şi la munte, dar şi în vest, în timp ce in celelalte zone temperaturile se apropie de mediile climatologice ale perioadei. Meteorologii prognozează maxime de la doar minus 4 grade în Transilvania până la 12 grade în dealurile Munteniei. Cerul va fi variabil, dar în zonele joase, dimineaţă mai ales, va fi ceaţă însotită de nori joşi, local în sud, în est şi în centru şi izolat în celelalte regiuni, ce pot persista aproape întreaga zi în Oltenia, în Transilvania, precum şi în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei. Ceaţa va fi asociată în unele zone cu depuneri de chiciură, burniţă sau fulguieli, iar vântul suflă destul de domol.
În Capitală, joi, vremea nu se schimbă, rămâne mohorâtă şi rece întreaga zi. Dimineaţa va fi ceaţă, posibil asociată cu burniţă, apoi norii rămân pe cer fără să lase prea multe şanse soarelui să se arate. Vântul suflă slab, iar termometrele arată maxime doar în jur de 1 grad.
Citeşte şi PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea de Crăciun şi unde va ninge
Vineri avem parte tot de valori termice peste cele normale în această perioadă la deal şi la munte, dar şi în vestul ţării. Cerul va fi variabil, mai puţin însă în zonele joase de relief, unde norii pot persista mai toată ziua, îndeosebi în sud, în est şi în centru. Şi tot aici ceaţa este prezentă pe arii restrânse, mai ales dimineaţa când este posibil să fie asociată cu chiciură şi trecător cu burniţe sau câţiva fulgi de de nea. Noaptea cre