Înaintea derby-ului Arsenal - Manchester City, managerul "tunarilor", Arsene Wenger, spune că nu este deloc încântat de modelul de management ale unor cluburi precum City sau Chelsea.
Cunoscut drept un antrneor care nu cheltuie prea mulţi bani pe transferuri, preferând jucători tineri şi de perspectivă, Wenger spune că doreşte să demonstreze că se poate şi altfel decât să se arunce cu sute de milioande de euro sau să se transfere cei mai valoroşi jucători din lume.
"Când am venit în Anglia, cluburile se susţineau din ce încasau. Modele precum Chelsea şi Mancheste City au apărut ulterior. Sunt cluburi care cheltuie enorm, dar e problema lor, sunt banii lor, nu sunt furaţi. Eu am condus clubul Arsenal aşa cum am crezut de cuviinţă şi îmi place aşa. Sunt un mare fan al acestui stil. Cluburi precum Manchester United sau Inter Milano au altă filozofie, aduc cei mai buni jucători din lume, şi le-au ieştit calculele. Eu vreau însă să demonstrez că şi modelul Arsenal e viabil", a declarat Wenger, citat de "The Sun".
ŞeiculAl Mansour, care patronează Manchester City, a cheltuit în mai puţin de trei ani peste un miliard de euro pentru a transforma clubul într-un dintre forţele Europei, fără succes până în prezent.