Partidul România Mare a pierdut de la ultimele alegeri generale până în prezent 34 din cei 73 de parlamentari ai formaţiunii Aproape jumătate din aleşii PRM s-au îndreptat către
Partidul România Mare a pierdut de la ultimele alegeri generale până în prezent 34 din cei 73 de parlamentari ai formaţiunii
Aproape jumătate din aleşii PRM s-au îndreptat către alte orizonturi politice, iar sondajele plasează partidul sub pragul de accedere în Parlament.
Vremurile în care Ion Iliescu se înfrunta în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale cu Vadim Tudor, iar partidul său obţinea o treime din mandatele parlamentare par să fi fost doar un vis pentru peremişti.
Chiar dacă declinul formaţiunii a început, practic, din anul 2000, puţini îşi imaginau în momentul respectiv că în doar două legislaturi PRM ar putea părăsi primul eşalon al politicii autohtone.
Discursul justiţiar al preşedintelui Traian Băsescu, însuşit de PDL, dar şi preluarea unor teme naţionaliste în "repertoriul" propagandistic al PNG-CD şi PC au uscat bazinul electoral al lui Corneliu Vadim Tudor.
Bolcaş: "O diversiune!"
De la alegerile parlamentare din 2004, 27 de deputaţi (din 50) şi 7 senatori (din 23) au părăsit PRM. La scrutinul pentru Parlamentul European din noiembrie 2007 şi la alegerile locale din acest an, partidul lui Vadim Tudor nu a reuşit să obţină nici măcar 5% din voturile valabil exprimate.
Vicepreşedintele PRM Lucian Bolcaş spune că multe dintre cauzele acestei stări de fapt trebuie căutate în afara formaţiunii. "Actuala situaţie este rezultatul unei diversiuni menite să surpe PRM din interior. Diversiunea a început prin discreditarea audienţei politice a partidului prin sondaje prefabricate.
Aceasta a condus, pe de o parte, la descurajarea oamenilor de bună-credinţă, iar pe de altă parte, la plecarea carieriştilor, a celor