Adolescenta îşi dedică aproape tot timpul antrenamentelor de înot, iar din când în când cochetează şi cu podiumul de modă.
Ruxandra a început să practice înotul de la vârsta de 7 ani. Deşi la început nu a fost provocată de apă, cu timpul a ajuns să-i placă atât de mult să înoate, încât cu greu o puteai scoate din bazin. „Am început să îndrăgesc acest sport din momentul în care părinţii mei m-au înscris la cursurile de înot organizate la bazinul olimpic. Pentru că aveam abilităţi de înotătoare instructorul meu de atunci m-a îndrumat să iau în serios acest sport“, şi-a amintit adolescenta de 15 ani.
Ruxandra a perseverat şi în anii următori a participat la concursuri de înot, campionate interjudeţene, trecând apoi cu uşurinţă şi la campionatele naţionale.
„Aveam doar 9 ani atunci când am participat la un concurs de înot. La aproape toate competiţiile care au urmat apoi, şi s-au desfăşurat la Bacău, am urcat pe podium. În anul 2003 am câştigat la Campio-natul Naţional de Nataţie de la Bacău locul I. Au urmat apoi şi Campionatele Naţionale de la Bucureşti, Piteşti, Brăila, Arad, unde am ajuns de fiecare dată în finală“, a mai spus sportiva băcăuancă.
Se antrenează pentru Campionatul Naţional
Sportiva a ajuns o înotătoare de performanţă, iar peste doar o săptămână va participa la Campionatul Naţional de Nataţie de la Hunedoara. Adolescenta speră să bifeze un nou loc pe podium, pentru a participa ulterior la Campionatul Internaţional de Înot, ce se va desfăşura în primăvară. „M-am pregătit să particip la toate probele de înot din cadrul campionatului ce se va desfăşura săptămâna viitoare. În ultimii doi ani am făcut antrenamente zilnice, cel puţin patru ore de înot şi exerciţii obligatorii“, a completat Ruxandra.
Sportiva trebuie să dea o adevărată bătălie cu timpul, toate probele de concurs fiind cronometrate. „Vo