Noii proprietari vor fi Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul Local Sfântu Gheorghe
Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul Local Sfântu Gheorghe vor cumpăra complexul hotelier Bodoc, situat în centrul istoric al municipiului reşedinţă de judeţ, cu suma de 1,078 milioane de euro. Potrivit unui proiect de hotărâre, postat pe site-ul instituţiei judeţene, suma cu care va fi achiziţionat complexul este de 1,078 milioane de euro, din care partea care revine Consiliului Judeţean este de 539.000 de euro, plătibili în lei la cursul BNR leu/euro practicat în ziua efectuării plăţii.
În expunerea de motive, preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, subliniază că achiziţionarea complexului hotelier s-ar face în proprietatea privată a judeţului Covasna şi a municipiului Sfântu Gheorghe în cote de câte 1/2 părţi.
Consiliul Judeţean Covasna a aprobat, în luna mai, iniţierea demersurilor necesare cumpărării, în asociere cu municipiul Sfântu Gheorghe, prin negociere directă, a complexului hotelier Bodoc din municipiul Sfântu Gheorghe, aflat în proprietatea Societăţii Comerciale „Oltul” S.A. Sfântu Gheorghe. Aceasta este deţinută de omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie. Noii proprietari vor fi Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul Local Sfântu Gheorghe
Consiliul Judeţean Covasna şi Consiliul Local Sfântu Gheorghe vor cumpăra complexul hotelier Bodoc, situat în centrul istoric al municipiului reşedinţă de judeţ, cu suma de 1,078 milioane de euro. Potrivit unui proiect de hotărâre, postat pe site-ul instituţiei judeţene, suma cu care va fi achiziţionat complexul este de 1,078 milioane de euro, din care partea care revine Consiliului Judeţean este de 539.000 de euro, plătibili în lei la cursul BNR leu/euro practicat în ziua efectuării plăţii.
În expunerea de motive, preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, subliniază că achiziţionarea comple