Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima româncă absolventă a Academiei West Point, cea mai bună şcoală militară din lume

Publicat in Romania Libera, marți 18 iunie 2013 ·

Anual, la United States Military Academy, 15 studenţi străini sunt invitaţi să le fie colegi celor 4.400 de cursanţi americani ai Academiei Militare a SUA. Un număr de 150 de state sunt eligibile pentru a-şi trimite studenţi la West Point. Însă, atunci când invitaţia şcolii militare americane s-a îndreptat spre România, Larisa Tudor nu a stat pe gânduri şi s-a înscris imediat la concurs.

Privilegiul de a vedea filme

De altfel, la concursul organizat pentru ocuparea celor două locuri la United States Military Academy au avut dreptul de a se înscrie primii 30 de studenţi ai Academiei Forţelor Terestre din România. „Cu toţii am susţinut o serie de examene, unele medicale, altele de limbă engleză, apoi a trebuit să trecem testele fizice impuse după standardele de la West Point. Interviul final a fost cu un ofiţer american. Selecţia a durat din noiembrie până în mai”, povesteşte Larisa care la capătul a opt luni de probe de foc a fost admisă la Academia militară americană.

Larisa a plecat în America la 19 ani, pentru a deveni prima femeie din România absolventă a Academiei Militare a SUA.

Din prima clipă a fost uimită de încrederea acordată chiar lor, cadeţilor. “Nu după multă vreme de la admitere, a existat un exerciţiu în care trebuia să ne punem singuri perfuzii, operaţiune la care ne-au asistat doar câţiva studenţi din anii superiori. Ne-am ajutat între noi, iar eu am reuşit din prima, spre deosebire de alţi colegi de an care au avut nevoie de mai multe încercări”, îşi aminteşte amuzată tânăra.

La West Point, Larisa a învăţat că totul se câştigă cu sudoare şi multă răbdare: “În primul an, atunci când ieşi din cameră nu ai voie să vorbeşti cu nici un alt coleg de an, iar celor mari nu ai dreptul să li te adresezi decât dacă eşti întrebat. Trebuie să te obişuieşti cu disciplina şi cu respectarea superiorilor. O altă regulă era aceea de a ţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 5 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°