Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VĂ RECOMANDĂM SĂ VEDEŢI ÎN GÂNDUL DE AZI ce subiecte au fost date la ROMÂNĂ în această dimineaţă la BAC 2012. Provocarea noastră: Aţi mai fi în stare să le rezolvaţi? AVEŢI AICI LINK-ul către SUBIECTE. Aici veţi găsi şi BAREMUL de corectare pentru prima probă de la BACALAUREAT

Publicat in Gandul, luni 2 iulie 2012 ·

Liderii USL anunţau, în noiembrie 2011, că demarează procedurile de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu din cauza încălcării Constituţiei. Mai mult, la nivelul USL s-a întrunit o Comisie care a avut misiunea să identifice derapajele constituţionale ale preşedintelui Băsescu. Din Comisia care trebuia să se ocupe de acest subiect au fost desemnaţi Călin Popescu-Tăriceanu, Eugen Nicolăescu, Mircea Diaconu şi Ciprian Dobre (PNL), Dan Şova, Toni Greblă, Florin Iordache şi Ioan Chelaru (PSD).

Există sau nu un document oficial al USL privind derapajele constituţionale ale preşedintelui Băsescu? Potrivit celor care trebuiau să redacteze un astfel de document, "problematica a rămas în aer".

Crin Antonescu, în decembrie: "Documentul este gata"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara în luna decembrie că documentul este gata şi se aşteaptă momentul optim pentru declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.

"Documentul privind suspendarea e gata. Agenda fiind dominată de câteva teme majore, nu în această săptămână vom demara acţiunea pe care am descris-o pornind de la acest document. O să anunţăm în momentul în care vom considera că e oportună această demarare", afirma Antonescu.

Ce spun însă la opt luni după acest moment cei care trebuiau să redacteze documentul.

Senatorul PSD, Toni Greblă, a declarat pentru gândul că nu a lucrat niciodată la un astfel de document. "Cred că nu s-a întrunit niciodată acea comisie şi nu s-a întâmplat nimic, eu nu am participat la nicio şedinţă", a afirmat Greblă.

Nici colegul său de partid, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, nu aduce un plus de informaţii. "Nu ştiu nimic, nu am lucrat la un asemenea document", susţine social-democratul.

În tabăra liberală, lucrurile sunt mai nuanţate. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu încearcă un e

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 37 minute
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 40 minute
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 8 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum o ora
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 2 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum o ora
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 9 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 11 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°