La începutul anului 1989, în România se afla o importantă comunitate de cetăţeni de etnie greacă. O parte din aceştia aveau statutul de refugiaţi politici şi au beneficiat de-a lungul perioadei comuniste de ajutorul autorităţilor de la Bucureşti pentru a se integra în societatea românească.
Povestea cetăţenilor greci stabiliţi temporar în România din motive politice poate porni de la 23 august 1944. În seara respectivă, Regele Mihai I a anunţat încetarea războiului contra Uniunii Sovietice şi a aliaţilor săi şi trecerea României de partea Naţiunilor Unite. Acest lucru a permis trupelor sovietice să avanseze rapid şi pe un front larg în Peninsula Balcanică, ocupând Bulgaria şi participând la luptele pentru eliberarea Iugoslaviei.
Schimbarea produsă în România la 23 august 1944 a pus într-o poziţie dificilă trupele germane staţionate la sud de Dunăre. Acestea au fost nevoite să se retragă rapid, prin Iugoslavia, către Austria, pentru a nu fi încercuite şi nimicite de Armata Roşie.
Situaţia critică în care se găseau unităţile germane din Peninsula Balcanică a permis aliaţilor anglo-americani să desanteze în Grecia mai multe unităţi de paraşutişti, în prima parte a lunii octombrie 1944. Acestea au participat împreună cu forţele de rezistenţă greceşti la eliberarea ţării de sub ocupaţia germană.
Urmând instrucţiunile sovietice, conducerea Partidului Comunist din Grecia a încercat să evite o confruntare directă cu forţele de rezistenţă conduse de prim-ministrul Georgios Papandreu. Acesta s-a întors din exil la câteva zile după eliberarea Atenei de sub ocupaţia germană (13 octombrie 1944) şi a preluat conducerea ţării.
Lupta politică din Grecia a intrat într-o nouă fază în luna martie 1946. Atunci, mici grupuri ale aşa-numitei Armate Democratice a Greciei (Dimokratikos Stratos Elladas) - care îşi avea bazele în
