Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cantitatea colectată de lapte de vacă a scăzut, în primul semestru, cu 5,6%

Publicat in Bursa, miercuri 7 august 2013 ·

Cantitatea de lapte de vacă pe care au colectat-o unităţile procesatoare de la exploataţii agricole şi centre de colectare a scăzut, în primul semestru al acestui an, comparativ cu cel al anului precedent, cu 25.726 tone (-5,6%), conform Institutului Naţional de Statistică (INS).

Creşteri ale producţiei, în perioada analizată, s-au înregistrat la smântână de consum cu 2.891 tone (+12,8%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 8.928 tone (+11,7%), unt cu 130 tone (+2,8%) şi brânzeturi inclusiv brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (90,1% din producţia totală de brânzeturi) cu 508 tone (+1,5%). Creşterea producţiei s-a datorat, în special, creşterii cantităţii de lapte brut importat de la 31.468 tone în semestrul I 2012 la 47.045 tone în semestrul I 2013 (+49,5%).

În luna iunie, comparativ cu luna precedentă, cantitatea a scăzut cu 837 tone (-1%). Dintre principalele produse lactate, cea mai mare scădere a producţiei a avut loc la lapte de consum, cu 3.374 tone (-17,5%), urmat de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele), cu 1.438 tone (-9,7%) şi de brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (85,4% din producţia totală de brânzeturi), cu 432 tone (-5,8%). Doar producţia de unt a înregistrat o creştere cu 92 tone (+13,6%),

Faţă de luna iunie a anului precedent, cantitatea colectată de lapte de vacă a scăzut cu 4.962 tone (-5,5%), însă producţia principalelor produse lactate au înregistrat creşteri. Producţia la smântâna de consum a crescut cu 652 tone (+19,1%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 1424 tone (+11,9%), brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă cu 477 tone (+7,3%), unt cu 21 tone (+2,8%) şi lapte de consum cu 239 tone (+1,5%).

Aceste creşteri ale producţiei s-au datorat, în special, creşterii cantităţii de lapte br

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

BEC Tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot are loc luni

Ziua Constanta acum 20 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor ap

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 31 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum 28 minute
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°