Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marco Santagata: Dante. Romanul vieţii lui Dante

Publicat in Romania Literara, miercuri 21 august 2013 ·

Romanul vieţii lui, Mondadori, Milano, 2012, 467 pag., scris de Marco Santagata, cel mai prestigios dantolog actual şi scriitor, este o carte captivantă nu doar pentru literaţi şi istorici, ci şi pentru oricare cititor; referinţele erudite de primă mînă, topite în magma epică, reînvie prin sporul de consistenţă o epocă, fără a impieta asupra ritmului lecturii.

Un tânăr traducător şi un editor rafinat ar putea lua iniţiativa de a oferi versiunea românească a întregului volum, din care dăm un scurt fragment.

Idealul aristocratic şi lipsa mijloacelor materiale

Serviciul prestat în cavalerìe era cum nu se poate mai onorant. Combatanţii călare, cea mai viguroasă componentă a unei armate medievale, proveneau în majoritate din cele mai înalte clase sociale. Cu un secol în urmă, cînd, nobili sau nenobili, numiţii milites, reprezentau în structura socială şi în viaţa politică a oraşelor-stat una din păturile cu maximă greutate, ca număr, venituri şi putere, raţiunea de a fi a cavalerilor era războiul. Nu numai că din expediţiile militare ei aveau avantaje economice directe, dar beneficiau de un fel de asigurare împotriva daunelor pe care ar fi putut să le sufere exercitîndu-şi profesia. Contractul de angajare negociat cu administraţia (unde, de altfel, adesea aveau un rol hotărîtor) prevedea indemnizaţie pentru pierderea cailor, a armelor, pentru eventualele răscumpărări de achitat, cînd erau luaţi prizonieri, şi aşa mai departe. În concluzie, cavalerii care plecau în război pînă în primele decenii ale secolului al XIII-lea aveau doar de cîştigat. Pe vremea lui Dante lucrurile se schimbaseră însă mult. Deşi tot mai erau prevăzute premieri şi recompense pentru cei bravi în caz de victorie, în sarcina particularilor cădeau poverile considerabile reprezentate de achiziţionarea şi întreţinerea unui bidiviu de luptă şi măcar a unui alt cal

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Care este cauza apariției cheagurilor de sânge în urma vaccinării anti-COVID cu Johnson&Johnson şi AstraZeneca

Ziare.com acum 56 minute
Cheaguri de sânge care au cauzat moartea în urma vaccinării cu anticovid cu vaccinuri Johnson & Johnson (J&J) şi AstraZeneca au fost cauzate de o reacţie autoimună la care sunt predispuse anumite persoane, o descoperire care urmează să modeleze dezv

Nicuşor Dan, despre o anchetă a DNA în urma unor sesizări a candidatului AUR la Primărie: „Acum patru ani vreo 10 parlamentari PSD mi-au făcut o plângere, acum opt ani a fost cu Soros”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a explicat vineri seară, referilor la faptul că DNA ar fi început urmărirea penală în cazul său, în urma unor sesizări făcute de Mihai Enache, candidatul AUR la PMB, că decizia procurorilor anticorupţie e „o chestiune

SuperLiga: Victorie la limită pentru FC Botoșani, în prima manșă a barajului

HotNews acum 22 minute
FC Botoșani a învins vineri la limită CS Mioveni, scor 1-0, în prima manșă a barajului de menținere / promovare în SuperLiga, cu un gol venit în minutele de prelungire ale partidei. Jucatorii echipei FC BotosaniFoto: Razvan Pasarica / Sport News / P

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 55 minute
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 4 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°