Vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, reacţionează după protestele profesorilor de miercuri şi spune că "minciunile livrate de USL" se întorc acum împotriva Guvernului condus de Victor Ponta.
Parlamentarul sibian cataloghează drept "gogomănie" replica dată de Ponta celor 5.000 de profesori care au ieşit în stradă. Şeful Guvernului le-a replicat miercuri profesorilor că “voi rezolva toate problemele din Educaţie aşa cum le-am rezolvat pe toate celelalte”.
“Lauda de sine a premierului Ponta este absolut ridicolă. În loc să creeze măcar o parte din milionul de locuri de muncă promise, USL a creat un plus de 60.000 de şomeri, în loc să dea bani pentru investiții, USL a creat o politică a tăierilor, în loc să reducă risipa banului public, USL face achiziţii directe de miliarde de euro în loc să lupte împotriva corupţiei, USL stă cu ea la masă”, spune vicepreședintele PDL Raluca Turcan.
Vicepreşedintele democrat liberalilor acuză că Victor Ponta a alocat pentru educaţie mult mai puţin decât îl obliga legea.
Deasemenea, Turcan reaminteşte faptul că alocaţia pentru transportul elevilor nu a fost acordată iar multe şcoli nu au combustibil pentru iarnă şi nici manuale şcolare noi.
“Minciunile pe bandă rulantă oferite de USL se întorc împotriva Guvernului Ponta. După protestele față de proiectul Roșia Montană a venit rândul cadrelor didactice să le strige în faţă guvernanților faptul că sunt niște mincinoși”, spune Raluca Turcan.
Aceasta consideră protestul profesorilor îndreptăţit şi susţine că USL nu înţelege că, fără un sistem educaţional performant în maxim două decenii nu vom mai avea profesori calificaţi, medici specialiţti sau ingineri competitivi şi competenţi.