Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Zece milioane de euro pentru reabilitarea Bazilicii Papale Maria Radna şi introducerea ei în circuitul turistic european

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

Primul proiect European câştigat de Episcopia Romano-Catolică din Timişoara este unul grandios: 10 milioane de euro, pentru reabilitarea şi introducerea în circuitul turistic al Bazilicii Maria Radna

Episcopia Romano-Catolică de la Timişoara a câştigat proiectul în 2012, însă, timp de mai bine de an de zile a avut de luptat cu birocraţia tipic românească.

După ce la prima licitaţie nu a fost desemnată ca şi câştigătoare niciuna din firmele de construcţie, a trebuit reluaţi toţi paşii legali, cu deschiderea ofertelor, partea tehnică, licitaţie etc., urmat de depunerea de contestaţii şi soluţionarea lor de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Acum, romano-catolicii din Banat pot în sfârşit să zâmbească. Săptămâna aceasta a început lucrarea la reabilitarea a Bisericii şi Mănăstirii Maria Radna.

Intenţia bisericii romano-catolice este ca în anii viitori să dezvolte turismul în Lipova şi în regiunea de Vest. Astfel, dacă până acum veneau anual circa 30.000 de turişti la Bazilica Papală de la Radna, după reabilitare, numărul vizitatorilor urmează să se dubleze, prin introducerea obiectivului în circuitul turistic cultural şi ecumenic international.

Reabilitări începute din donaţii

Episcopia Romano-Catolică a început reparaţiile la biserică în urmă cu mai mulţi ani, însă, pentru a putea termina o lucrare de asemenea amploare, ei spun că ar fi avut nevoie de o sută de ani, având în vedere că din donaţii se strâng în jur de 50.000 de euro pe an.

“O reabilitare a turnurilor a avut loc acum mai bine de o sută de ani, în 1911. Să nu uităm că Episcopia Romano-Catolică are şi o contribuţie proprie în acest proiect, care se ridică la 1,2 milioane de euro. Pe lângă cei doi la sută, partea neeligibilă, mai avem o altă parte la care trebuie să venim noi cu bani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 34 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 34 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 43 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 49 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 3 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°