Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UGIR 1903 propune schimbarea legislatiei economice

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 8 decembrie 2000 ·

•Pentru a avea efect, aceasta modificare trebuie sa survina pana la sfarsitul lui martie 2001, iar noul cadru legislativ trebuie inghetat pe durata unui mandat, considera industriasii din Romania

Uniunea Generala a Industriasilor din Romania (UGIR), fondata in 1903, a pregatit un pachet de propuneri legislative privind unele masuri de relansare economica. Aceste propuneri vor putea fi cunoscute de catre reprezentantii administratiei locale, precum si de membrii acestei asociatii patronale, in cursul saptamanii viitoare, in cadrul unei intalniri la care vor mai participa, pe langa membrii UGIR 1903, edilii orasului si ai judetului, parlamentarii de Iasi si reprezentantii mass-media.

Printre propunerile industriasilor din Romania se numara modificarea intregului cadru legislativ, care reglementeaza mediul economic, pana la sfarsitul lunii martie a anului viitor. Ulterior, este vizata inghetarea legislatiei economice si a legii investitiilor pentru o perioada de patru ani (un mandat parlamentar). Aceasta propunere vizeaza, in primul rand, stabilirea unui cadru legislativ echilibrat, pentru ca activitatea economica sa nu fie perturbata de modificarile legislatiei, de la luna la luna, care creeaza de multe ori confuzii. Apoi, programul industriasilor din Romania prevede "garantarea dreptului de proprietate nou creata, in sensul intaririi valorilor contractului economic si a garantiilor aferente", se mentioneaza in comunicatul UGIR 1903, semnat de catre presedintele filialei iesene, Ioan Nani.

UGIR 1903 doreste sa elimine discriminarile ivite in urma facilitatilor acordate unor firme la plata obligatiilor pentru bugetul de stat, prin reducerea sau chiar scutirea de penalitati si majorari de intarziere. Astfel, trebuie sa existe o departajare fiscala a firmelor care au platit la zi impozitele si taxele catre stat de cele care solicita esalona

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 50 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 42 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

E oficial: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Județele vizate

Ziare.com acum 40 minute
Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) menționează că Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Astfel, dispozitivele montate de forțele armate ruse ar pune în pericol securitatea și funcționarea optimă a port

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc lansează programul "Litoralul pentru toţi", între 31 mai – 20 iunie, cu tarife de la 35 de lei pe noapte

News.ro acum 25 minute
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea programului social “Litoralul pentru toţi”, care se va desfăşura între 31 mai şi 20 iunie. Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de pe litoralul român

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 3 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum 2 ore
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°