Enel, E.ON, CEZ, Iberdrola, Petrom sunt doar cativa dintre investitorii care au demarat proiecte de producere a energiei, in analiza Transelectrica fiind acum investitii cu o capacitate de circa 28.000 MW (cat 70 de reactoare nucleare de la Cernavoda), cu o valoare de peste 30 de miliarde de euro.
Cele mai cautate judete sunt Constanta, Tulcea, Vaslui, Galati sau Iasi, iar majoritatea investitiilor se refera la proiecte eoliene. In total, este vorba despre proiecte care depasesc chiar capacitatea instalata a unitatilor de producere a energiei existente acum pe piata, potrivit datelor Transelectrica. Capacitatea de peste 28.000 MW ar putea fi atinsa prin realizarea celor 127 de proiecte prezentate de Transelectrica intr-un plan de perspectiva al retelei de transport al energiei electrice pentru perioada 2008-2012.
"Lista proiectelor pe care noi le-am luat in calcul cuprinde acele investitii care au finalizate studiile de solutie pentru racordarea la retea. Aceste studii de solutie reprezinta analizele facute de investitor pentru a vedea daca investitia mai are loc in retea si ce solutie propune pentru racordarea acestei investitii la retea. Studiul de solutie nu presupune existenta unui aviz tehnic de racordare, ci este un simplu pas pentru obtinerea acestui aviz. Este unul dintre multele documente necesare pentru a fi realizata o investitie in productia de energie", explica Dan Preotescu, director de planificare retea din cadrul Transelectrica. In ciuda acestor intentii de miliarde de euro care vizeaza instalarea unor capacitati noi de producere a energiei electrice, foarte multe proiecte au sanse sa ramana doar pe hartie.
Astfel, insasi Transelectrica nu crede ca pana in 2012 vor fi pusi in functiune mai mult de 1.500 MW in centrale eoliene, pana in 2017 capacitatea acestora urmand sa ajunga la aproximativ 3.000 MW. Practic, Transelectrica spune