Medaliatul cu bronz susţine că, după ce i-a murit tatăl, n-a primit sprijin din partea celuilalt părinte. A strâns însă bani de mic, iar acum nu vrea să ştie de nimeni.
După calmul şi cerebralul Alin Moldoveanu, sportul românesc iese în lume cu un "vulcan".
Răzvan Constantin Martin (69 de kilograme şi 20 de ani) a adus a cincea medalie pentru România la Jocurile Olimpice de la Londra (a doua de bronz a zilei de marţi, după cea obţinută de echipa feminină de gimnastică).
Lui Martin i-a fost suflată medalia de argint la ultima încercare de către indonezianul Tryatno Tryatno, cel care i-a luat bronzul de sub nas lui Toni Buci, la Beijing, în 2008, tot la categoria 69 de kilograme.
Răzvan este fericit că "e medalie", prima la haltere pentru România după 16 ani. Băiat învăţat cu greutăţile, ardeleanul este exact ce-i lipsea României la Londra: un sportiv direct, care nu ştie ce-i aia "limbă de lemn".
Are coşuri pe faţă şi o privire care te sperie. A participat şi la Olimpiada de la Beijing, unde avea doar 16 ani. A terminat concursul pe locul 19. Acum s-a făcut mare.
EVZ: Răzvan, cum a fost concursul?
Răzvan Martin: Cum să fie? Sunt un pic obosit. E extraordinar de bine pentru familia mea şi pentru România. N-am mai luat medalie la haltere de 16 ani, de la Nicu Vlad, tot bronz, la Altanta. Este o performanţă mare pentru mine, care, la 3 ani, am rămas fără tată!
Ne poţi spune ce s-a întâmplat cu tatăl tău?
Ce să se întâmple? Tata a murit de cancer! A trebuit să plec de-acasă la 8 ani. Am luat- o în lume împreună cu fratele meu.
Când ai luat prima medalie?
Nici nu mai ştiu. Parcă prin 1998. I-am dus-o mamei şi i-am arătat-o la lumânare, căci n-aveam curent în casă!
Ce spune acum mama ta?
Nu mă interesează! Nu vorbesc cu ea!
Din ce motiv?
N-am avut suport din partea ei la început. Nici nu
