Susţine primarul George Scripcaru, menţionând însă faptul că o asemenea investiţie trebuie făcută respectând toate procedurile şi normele aflate în vigoare
Realizarea unui aeroport la Braşov este o idee nu tocmai nouă, dar care însă nu a putut fi pusă în aplicare până acum. În special lipsa de bani, dar şi întârzierea derulării întregilor proceduri tehnice şi de avizare au făcut ca acest proiect să fie amânat în repetate rânduri. Despre importanţa unei asemenea investiţii, însă, nimeni nu are nici un contra-argument.
- Domnule primar George Scripcaru, se afirmă că sunteţi împotriva înfiinţării Aeroportului Internaţional Braşov pentru că ...?
- Sunt jocuri politice de campanie. Cum să fiu eu sau PD-L împotriva unui proiect de care metropola Braşov are foarte mare nevoie? Mai mult, Primăria este parte din acest proiect. Când noi susţineam proiectul, alţii, care, chipurile, sprijină aeroportul, erau împotrivă. Sau s-a uitat aşa de repede acest aspect pentru că se petrecea cu aproximativ un an în urmă? Eu aş zice că Braşovul a pierdut un an sau mai mult în a realiza acest proiect, prea mult politizat şi prea puţin elaborat din punct de vedere tehnic.
- Ce vreţi să spuneţi?!
- Ca să fie clar. Eu şi PD-L Braşov sprijinim acest proiect şi vrem ca el să se desfăşoare în bune condiţii. Ceea ce lumea trebuie să înţeleagă este că există anumite probleme de natură tehnică care pot face imposibile demersurile privind de-mararea efectivă a lucrărilor. Mă refer aici la probleme de ordin topografic, de PUZ, de destinaţiile unor anumite terenuri etc. Eu sunt un om pragmatic şi vreau ca atunci când mă implic într-un lucru, acel lucru să se şi întâmple.
- Atunci ce rost mai are aeroportul de mici dimensiuni pe care se afirmă că l-aţi dori?
- Într-adevăr, este vorba despre o pistă de mici dimensiuni, în primă