În general, în presa de la noi, cultura are statut de tolerată, e o adevărată Cenuşăreasă. Când e vorba de televiziunile comerciale, lucrurile sunt şi mai clare: cultura e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Dacă propui un subiect cultural în redacţiile televiziunilor respective, te alegi în cel mai bun caz cu zâmbete ironice. Ce ne interesează pe noi prostiile astea?

Mult mai cu vino-ncoace sunt vorbele înţelepte pe care le scot pe gură politicienii sau florilegiile de gândire ale unor personaje ca Bianca lui Bote sau Bote însuşi. Prin urmare, organizăm seminarii televizate, în care întoarcem pe toate părţile, ore în şir, aceste ziceri memorabile. Cohorte întregi de analişti pun în retorte şi decantează cu migală fiecare vorbă, în dorinţa de a scoate cât mai mult din substanţa lor. Şi fac asta în faţa camerelor de luat vederi, să ne bucurăm şi noi de spectacolul înţelepciunii provenite de pe buzele dulci ale personajelor publice. Cu alte cuvinte, macină la nesfârşit nimicul.

„Când aud de cultură îmi vine să scot pistolul" - par a spune şi oamenii de televiziune de astăzi. Şi scot pistolul cu tâmpenii, cu care ne împuşcă zilnic, la foc automat. Partea proastă pentru ei este că aceste gloanţe se întorc şi împotriva lor şi-i decerebrează încetul cu încetul. (Asta în situaţia în care nu sunt decerebraţi de la bun început.) Oricum, ei propun o lume formată din oameni noi, ca ei. Adică o lume a superficialităţii, a mediocrităţii şi a falselor valori.

De curând, în revista „Dilema veche", am avut ocazia să asist la o întâlnire dintre lumea culturii solide şi cea a siliconului cerebral. Într-un text semnat în revistă, extraordinarul om de ştiinţă Solomon Marcus punea în discuţie incultura crasă a celor de la televizor şi dădea un exemplu elocvent. O ştire, dată pe post de mai multe ori, suna cam aşa: „Casa matematicianului Babeş Bolyai din Timişoara nu po