• Legea picnicului, care va fi aprobata în curand, spune ca trebuie sa fie clar delimitate zonele în care se vor putea organiza celebrele iesiri la iarba verde, presarate cu fripturi
Cum primavara a venit, si placerea romanului în week-end este sa încinga friptura în aer liber. Deputatii s-au gandit, insa, sa le faca o surpriza neplacuta amatorilor de astfel de distractii. Un proiect legislativ bate în cuie regulile de organizare a picnicului. Gratarele în aer liber, oriunde si oricum, ar putea deveni o amintire în scurt timp! Legea picnicului, care va fi aprobata în curand, spune ca trebuie sa fie clar delimitate zonele în care se vor putea organiza celebrele iesiri la iarba verde, presarate cu fripturi.
In Iasi sunt amenajate locuri speciale pentru picnic in zona C. A. Rossetti. "Suntem foarte multumiti ca avem gratare si ca avem unde depozita gunoiul, dar, dupa cum îi stim pe unii, va fi greu sa scape de acest obicei", a spus un iesean aflat la un gratar alaturi de familie si prieteni.
Situatia nu este aceeasi in zona Bucium, unde ieri, de o parte si de alta a drumului, sute de oameni se distrau la gratar in zone neamenajate.
Conform proiectului de lege, numai pentru aprinderea focului în spatii neamenajate sau pentru necuratarea locului în care s-a facut picnicul, se poate da o amenda cuprinsa între 300 si 3.000 lei. Astfel, doritorii de asemenea distractii nu vor mai putea face gratare nici între blocuri, nici pe vreun petec de iarba verde. Mai mult, initiatorii proiectului spera ca legea sa intre în vigoare la 1 mai sau, cel tarziu, la sfarsitul lunii iunie, atunci cand, se stie, sute de romani vor lua cu asalt zonele de munte sau padurile.
• Legea picnicului, care va fi aprobata în curand, spune ca trebuie sa fie clar delimitate zonele în care se vor putea organiza celebrele iesiri la iarba verde, presarate cu fripturi @