Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat că Tratatul Uniunii Europene ar trebui modificat, pentru a preveni destabilizarea blocului comunitar de către un stat membru cu probleme, şi a cerut o mai bună guvernanţă economică în zona euro, transmite Reuters.
"Este necesar să modificăm Tratatul pentru a preveni deraierea unui stat membru, care să creeze probleme pentru toate celelalte", a arătat oficialul într-un interviu transmis duminică de postul de radio Europe 1 şi televiziunea iTele.
Întrebat dacă face referire şi la dreptul de veto al statelor membre, Trichet a afirmat: "Pentru a face asta trebuie să poată fi impuse deciziile".
Şeful BCE a adăugat însă că se aşteaptă ca reglementările existente de guvernanţă să fie aplicate mult mai strict pe viitor, chiar şi fără o modificare a Tratatului.
"Cred că lecţia învăţată privind costul neglijenţei, costul unei administrări relaxate este suficient de puternică pentru ca, pe viitor, regulile să fie urmate mult mai strict", a spus Trichet.
El estimează că toate economiile avansate sunt afectate în prezent de o criză, însă problema Europei în particular este că unele ţări nu au respectat regulile din tratat.
"Nu avem un buget federal, nu avem o federaţie politică, decă trebuie să respectăm în totalitate constrângerile şi supravegherea reciprocă din zona euro. În Europa avem o problemă mai mare decât în alte părţi ale lumii, o problemă de supraveghere şi guvernanţă în interiorul zonei euro", a explicat Trichet.
Şeful BCE a îndemnat totodată guvernele europene să ia măsuri clare, concrete de combatere a crizei din zona euro.
"Cred că este important să avem o direcţie convingătoare în toate cele trei zone: protejarea semnăturii guvernelor europene, protejarea băncilor şi instituţiilor