Sedinta de cenaclu ca operă
În fata instantei pe care o reprezintă istoria literaturii române, Mircea Cărtărescu va fi judecat, probabil, împreună cu tinerii cărora le este mentor (si prieten) la Cenaclul Facultătii de Litere din Bucuresti. A trecut vremea când numele său evoca automat o apartenentă: la Cenaclul de Luni (sau la generatia ^80). Acum, Mircea Cărtărescu, scriitor-vedetă si profesor nonconformist, are propriul lui cenaclu, de care se ocupă cu o pasiune rece si cu pedanterie, ca un colectionar de colectia sa.
Cunoscutul poet (si extraordinarul prozator) este bun conducător de literatură. Prin performantele lui literare creează o atmosferă de emulatie. În plus, multe din textele pe care le scrie au o factură demonstrativă. Iată cum se face literatura (inclusiv din literatură) - acesta este mesajul său subtextual.
În felul lui Mircea Cărtărescu de-a se ocupa de tineri s-ar putea descifra dorinta sa de a-si retrăi tineretea. Cenaclul Facultătii de Litere este, într-un fel, o reeditare a Cenaclului de Luni. Mircea Cărtărescu nici nu ia în considerare eventualitatea ca rolul său de magister ludi să se exercite si altfel decât în cadrul unui cenaclu (de exemplu, în relatia cu un singur discipol, condus socratic până la o deplină exprimare, sau în dialog cu o multime de autori invizibili, prin intermediul unei rubrici de "posta redactiei"). În plus, chiar structura cenaclului trebuie să fie aceea inventată si experimentată în anii ^80. Mircea Cărtărescu răsuflă usurat când constată că cenaclul Facultătii de Litere, fată de care la un moment dat se simtise străin, începe să semene cu conceptia sa despre această institutie: "Au apărut si serile faste, cu lecturi fulminante si surprizele, dar mai ales a apărut acel "team spirit", acea coerentă de atitudine, de gândire, aproape as spune de ideologie artistică fără de care un c
