Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reducerea consumului de medicamente, în lista de măsuri pentru supravieţuirea spitalelor

Publicat in Gazeta Noua, luni 12 august 2013 ·

Mai toate spitalele din judeţ se angajează, pentru a se încadra în banii din contractul semnat cu CJAS, să facă reduceri la consumul de medicamente, o altă măsură vizată în planurile de economii fiind încadrarea în volumul de servicii contractat.

Bugetul pentru medicamente şi materiale sanitare se reduce la aproape toate spitalele din judeţ, măsura fiind comună planurilor de economii pe care unităţile sanitare cu paturi trebuie să le pună, prin intermediul Prefecturii Olt, pe masa ministrului Sănătăţii. O precizare de ultim moment din partea ministerului impune ca şi autorităţile locale care au în administrare spitalele să-şi pună ştampila pe documente, astfel încât să existe mai multe garanţii că anul va fi încheiat fără datorii. Singura unitate din judeţ obligată să recurgă şi la disponibilizări de personal, pentru că în cadrul discuţiilor părţile nu s-au putut pune de acord cu privire la o zi pe lună de concediu fără salariu, pentru toată lumea, este Spitalul Orăşenesc Corabia. De aici pleacă la pensie trei asistente care nu vor mai fi înlocuite, dar şi două îngrijitoare de curăţenie, pentru acestea din urmă sursa de venit în perioada următoare fiind indemnizaţia de şomaj.

Reprezentanţii aceluiaşi spital din oraşul de pe malul Dunării s-au mai angajat să scadă internările prin urgenţă (?!?), să reducă programul medicilor de la şapte ore pe zi, la şase ore, să crească numărul de cazuri rezolvate în ambulatoriu şi să crească volumul serviciilor cu plată (tot în policlinică), să nu mai efectueze servicii peste cele contractate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Măsura care, însă, va aduce cea mai mare economie este aceea a comasării secţiilor medicale în două clădiri, reducându-se astfel cheltuielile cu utilităţile cu aproximativ 25.000 lei/lună. Pe de altă parte, Primăria Corabia s-a angajat să sprijine, lună de lună, spitalul cu 10.000 lei

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 6 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 5 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 10 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 4 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 13 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 10 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°