Ne-am obişnuit să vorbim, tot mai des, despre "cotele" pe care le înregistrează în sondaje oamenii noştri politici. Să le comparăm ("cutare a scăzut", cutare l-a întrecut pe celălalt", "cutare e al treilea") în termeni aparent precişi şi deasupra oricărui rezonabil dubiu. Este un tic tot mai răspîndit, lucru ce ar trebui să mă bucure (fiind unul care se ocupă îndeobşte cu producerea cifrelor respective). Dar nu mă bucură, şi am să încerc să explic de ce.

Înainte, ar fi util să ne lămurim ce este "cota de popularitate" atît de des pomenită. De regulă, ea este măsurată cu ajutorul întrebării Cît de multă încredere aveţi în...? (Există variaţii - unele agenţii de cercetare utilizează formularea "Cît de mult vă place...?". Personal, prefer prima variantă - de natură să trimită mai specific la calităţile politice ale unui personaj. Oricum, e important să nu comparăm valorile înregistrate prin întrebări diferite). Ponderea răspunsurilor pozitive (foarte multă încredere, multă încredere) se consideră a fi o măsură a gradului de popularitate a unui personaj politic. Nu e de prisos să atragem atenţia că răspunsurile nu sînt exclusive (poţi avea încredere şi în X şi în Y) - ceea ce transferă în domeniul penalului orice comparare cu rezultatele obţinute în scrutine electorale trecute sau viitoare.

Desigur, pentru un om politic, capitalul de încredere este o condiţie sine qua non a reuşitei, mai ales în momentele electorale. Studiile de marketing electoral au arătat că oamenii decid pe cine să voteze nu neapărat pentru superioritatea programului prezentat (se poate citi şi promisiunile făcute), ci mai ales pentru că un candidat îi convinge (în măsură mai mare decît contracandidatul) că îl va pune în operă (se va ţine de cuvînt). Argumentele determinante vor fi, din acest motiv, mai degrabă de ordin afectiv (nu e uşor să argumentezi în mod raţional că vei face c