Portughezii de la Millenium BCP, care au vrut să cumpere BCR, vând banca Millenium din RomâniaBanca portugheză Millennium BCP se va retrage din România prin vânzarea subsidiarei Millennium Bank, decizia făcând parte dintre măsurile de restructurare convenite cu reprezentanţii Comisiei Europene. Reamintim că Millenium BCP s-a numărat printre candidaţii înscrişi (inclusiv pe lista scurtă) la privatizarea Băncii Comerciale Române.
Millennium BCP, cea mai mare bancă listată din Portugalia în funcţie de active, a primit anul trecut pentru recapitalizare trei miliarde de euro sub formă de obligaţiuni convertibile din împrumutul atras de Portugalia de 78 de miliarde de euro de la Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
În schimb, BCP s-a angajat să implementeze un program de restructurare care include şi vânzări de active, potrivit mai multor surse contactate de Mediafax.
Vânzare sau lichidare
"Vânzarea băncii din România, unde Millennium a intrat târziu şi nu a reuşit încă să ajungă pe profit, a fost cerută de Troică. Dacă nu se va reuşi vânzarea, probabil va începe un program de dezintermediere şi se va trece la lichidarea voluntară a băncii", au declarat pentru Mediafax surse bancare.
"Nu avem niciun comentariu de făcut", a transmis şeful de comunicare al Millennium BCP, Erik Burns, contactat de agenţia de presă.
Surse din subsidiara din România vorbesc de un termen de doi ani pentru vânzarea unităţii, însă există şi informaţia că portughezii şi-au asumat o ieşire mult mai rapidă din piaţa locală, ceea ce poate sugera că au identificat deja un cumpărător.
O bancă în faza de dezvoltare
Millennium Bank România a încheiat primul semestru cu o pierdere netă de 3,5 milioane de euro, în scădere cu 47% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului sem