Horia-Roman Patapievici: În anii care au urmat Revoluţiei din 1989, eram sigur că răspunsul la problemele noastre este unul singur şi sigur: crearea de in stituţii noi. Sursa: Codrin Prisecaru

Tuturor lipsurilor şi neajunsurilor noastre, credeam, li se poate da un răspuns adecvat şi complet în termeni in stituţionali. Ceea ce trebuia noi să facem era să creăm instituţii eficiente, imparţiale, aflate sub autoritatea legii şi sub controlul cetăţeanului.

A ne despărţi de statul comunist însemna două lucruri: a-i combate ideologia (inclusiv a-i condamna criminalii) şi a-i schimba instituţiile. Cum? Părea simplu: în privinţa ideologi ei, condamnând, moral, intelectual şi penal comunismul; în privinţa reformei statului, imaginând şi scriind legi inteligente.

Cum instituţiile care ne interesau pe noi nu trebuiau inventate, pentru că deja existau în Occident (unde funcţionau foarte bine), nouă ne revenea sarcina de a le copia (inteligent). În Occident lipseau nu mai instituţiile legate de condamnarea şi memoria comunismului, dar şi acestea puteau fi copiate după cele privind condamnarea şi memoria Holocaustului.

Totul putea fi, la rigoare, copiat. Aveam pe cine copia (Occidentul, pentru noi un model tradiţional), ştiam încotro ne îndreptăm (Uniunea Europeană şi NATO): era, prin urmare, simplu.

Ca să progresăm, trebuia să facem instituţii noi, de la zero. Cu abateri nesemnificative, aşa s-au şi petrecut lucrurile la noi. În douăzeci de ani, ţara s-a umplut de instituţii noi, create prin legi noi. Fireşte, legile noi au fost imaginate de oameni vechi şi au fost făcute să funcţioneze tot de oameni vechi, ceea ce era inevitabil: prăbuşirea unui regim face caduce nişte instituţii, nu antrenează schimbarea în masă a oamenilor.

Instituţiile pot fi schimbate peste noapte; oamenii, nu. Se schimbă aspiraţiil