Fostul international Gica Popescu a declarat ieri, dupa ce in presa au aparut articole ca ar fi fost informator al Securitatii ca, in opinia sa, notele informative respective ar fi fost fabricate de securisti.
Gica Popescu a negat orice colaborare cu Securitatea. "Nu este vorba de nici o colaborare. Am inteles ca exista si niste declaratii care ar fi scrise de mine. Unele scrise cu carioca, altele la calculator, dar nu sunt ale mele. E ridicol!", sustine Popescu. El isi aminteste totusi ca a semnat o "hartie banala" la fel ca multi alti sportivi. "Inaintea unui meci international a venit la mine unul dintre cei (n.r. – securistii) care se ocupau de echipa. Atunci m-au pus sa semnez o hartie banala, un fel de angajament ca daca vad ca vine cineva sa racoleze jucatori sa spun. De atunci am fost incercat de mai multe ori, dar nu am cedat. Ma astepta unul in fata casei, in perioada cand am jucat la Craiova, dar eu am fugit de acea persoana care ma urmarea zilnic", a declarat Popescu, care a mai spus ca se va duce astazi la CNSAS pentru clarificarea situatiei.
Fostul capitan al nationalei crede ca la mijloc ar putea fi si un mod de intimidare a sa inaintea alegerilor pentru sefia Federatiei Romane de Fotbal, care vor avea loc anul viitor. "Cred ca aceasta mare minciuna aparuta in mai multe ziare este livrata de cineva. In ultimele doua luni de zile am lasat sa se intrevada intentia de a candida la functia de presedinte al FRF. Este o coincidenta ca imediat sa apara aceasta chestiune foarte urata? Ceea ce s-a intamplat azi ma face sa ma gandesc foarte, foarte serios sa candidez din nou", a declarat Popescu in cadrul conferintei de ieri.
"Baciul" crede ca dosarul sau ar fi fost fabricat. "Cred ca, neavand material de la mine, persoana pe care eu o ocoleam a scris aceste note. Cred ca securistii au scris notele informative imitandu-mi scrisul