Pina nu de mult o adevarata bijuterie a judetului nostru, castelul din Darmanesti al printului Gheorghe Stirbei, ridicat la inceputul secolului, se duce acum de ripa. Nepasarea celor care invoca permanent lipsa de fonduri, respectiv ministeriabilii bucuresteni, a facut ca eleganta resedinta princiara sa semene acum, din cauza zidurilor vopsite in rosu si sprijinite de schele, cu hornul darapanat al unei cocioabe de mahala. In urma cu cinci ani, Directia Taberelor Bacau, institutia care administra castelul, a demarat o serie de lucrari care s-au dorit a fi de restaurare. In absenta banilor, intreruperea repetata a acestora a dus la o si mai evidenta degradare a cladirii. Investitia, estimata la aproximativ 2,5 miliarde de lei, ar salva un edificiu de o certa valoare istorica si arhitecturala. Odata reinscris in circuitul turistic, castelul ar deveni un izvor permanent de venituri. Castelul a prins viata acum aproape o suta de ani, in mai 1906, cind arhitectii italieni si-au strins schelele, dupa trei ani de munca. Vreme de 40 de ani, pina la nationalizare, viata satenilor din Darmanesti a avut doar doua puncte de reper: sosirea la castel, in luna mai, a familiei princiare si a invitatilor lor si plecarea acestora, in septembrie, odata cu primele semne ale toamnei. Elisabeta, sotia lui Gheorghe Stirbei, a ramas vaduva tinara. Printul a cazut in timpul primului razboi mondial, rapus nu de glont, ci de tifos. Din acel moment, localnicii au rinduit totul in jurul Elisabetei: "castelul printesei", "fintina printesei", "slujitorii printesei". Viata castelului a mers inainte, inveselita de sotiile celor doua fiice ale indoliatei vaduve, Marina si Sanda - povestesc localnicii. Unul dintre darmanestenii care au slujit ani de zile "la Stirbesti" isi aminteste inca de Elisabeta, care i-a ajutat adeseori pe taranii aflati la ananghie. Ea a ingrijit de victimele unui incendiu, in