Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subway va deschide luna viitoare primul său restaurant pentru vegetarieni

Publicat in Gandul, duminică 19 august 2012 ·

Lanţul american de tip fast food Subway a anunţat că va deschide în India, la Punjab, primul său restaurant pentru vegetarieni. O universitate privată din Jalandhar a convins francizorul din SUA de beneficiile regimului vegetarian, relevă Times of India. Este al doilea mare lanţ de restaurante care ia o astfel de decizie, după Pizza Hut în Gujarat (India).

Restaurantul va fi deschis pe 4 septembrie, într-o zi de marţi când majoritatea hinduşilor evită să mănânce carne.

Decizia Subway va reprezenta o schimbare împortantă în politica de marketing a companiei care are doar două produse vegetariene în meniurile din America şi Europa.

“În India, ţară în care mare parte din populaţie este vegetariană, am creat un meniu vegetarian pentru restaurantul care va fi deschis în campusul LPU (Lovely Professional University – una dintre cele mai mari universităţi private din India -n.n.)”, a declarat Chetan Arora, reprezentant al Subway India.

În prezent lanţul american de tip fast food are în India 280 de restaurante. Nici unul dintre ele nu vinde sanvişuri cu carne de vacă.

Subway a intrat în aprilie pe piaţa românească, unde vizează lansarea a 40 de restaurante în următorii patru ani.

Înfiinţat în anul 1965, în Connecticut, SUA, Subway deţine în prezent aproximativ 37.000 de restaurante, în aproape 100 de ţări, fiind cel mai mare lanţ de restaurante de tip fast food din lume în sistem de franciză.

Lanţul american de tip fast food Subway a anunţat că va deschide în India, la Punjab, primul său restaurant pentru vegetarieni. O universitate privată din Jalandhar a convins francizorul din SUA de beneficiile regimului vegetarian, relevă Times of India. Este al doilea mare lanţ de restaurante care ia o astfel de decizie, după Pizza Hut în Gujarat (India).

Restaurantul va fi deschis pe 4 septembrie, într-o zi de marţi când maj

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 37 minute
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum 58 minute
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum o ora
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 2 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi / Au fost trase 13 focuri de armă / Principalul spuspect a fost prins / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 20 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 3 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua. Întârzieri pe aeroportul internaţional

News.ro acum o ora
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută şi averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Observatorului Meteorologic din oraş. Începând de la ora locală 21.0

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 7 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°