Reprezentanţi ai aproximativ 70 de companii din Braşov, Covasna, Harghita, Prahova şi Buzău au fost prezenţi, ieri, la evenimentul „Realitatea în afaceri”, organizat de portalul Doingbusiness.ro. Aceştia au fost interesaţi de subiectele dezbătute, adică optimizarea capitalului de lucru, accesarea fondurilor europene sau atragerea de finanţări prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti.
Radu Lupu, directorul regional Corporate al BCR, a prezentat oportunităţile oferite de instituţia bancară pentru optimizarea capitalului de lucru. De asemenea, George Cîrstoloveanu, director comercial al grupului Braşov al BRD-GSG, a prezentat posibilităţile de finanţare a proiectelor realizate din finduri europene.
În a doua parte a evenimentului, discuţiile au fost focusate pe strategia de vânzări, cu accent pe vânzările complexe şi leadershipul situaţional. Marius Decuseară Brandenburg, country manager Trend Consult, le-a vorbit celor prezenţi despre capacitatea vânzătorului de analiză şi decizie asupra unui proiect complex de vânzare. Atunci când decizia de cumpărare aparţine unui grup de persoane, relaţiile dintre ele şi modul în care vânzătorul o abordează pe fiecare în parte sunt cruciale pentru succesul în faţa competiţiei.
Totodată, firmele prezente au putut afla cum se susţine, cum se promovează şi cum se dezvoltă o afacere în mediul online. Reprezentanţi ai aproximativ 70 de companii din Braşov, Covasna, Harghita, Prahova şi Buzău au fost prezenţi, ieri, la evenimentul „Realitatea în afaceri”, organizat de portalul Doingbusiness.ro. Aceştia au fost interesaţi de subiectele dezbătute, adică optimizarea capitalului de lucru, accesarea fondurilor europene sau atragerea de finanţări prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti.
Radu Lupu, directorul regional Corporate al BCR, a prezentat oportunităţile oferite de instituţia bancară pentru optimizarea