Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Katastroika

Publicat in Romania Libera, luni 12 iulie 2010 ·

Situaţiile noi solicită descrieri ştiinţifice noi, un aparat conceptual nou şi chiar alte măsurători decât cele deja consacrate. Este treaba savanţilor să producă asemenea instrumente inovative de cunoaştere, drept care, în cele ce urmează, voi încerca şi eu să mă conformez modelului, propunând un concept comprehensiv pentru noutatea situaţiei din România actuală.

Elementele care o compun sunt: catastrofe naturale şi umanitare de o relativă anvergură, dar şi recurente totodată (cel puţin din 2005, inundaţiile se repetă anual, iar iarna a devenit o pacoste de neînvins cu mijloacele administrative obişnuite); un tip de guvernare de aparenţă democratică, dar nefuncţională, ca urmare a competiţiei pentru supremaţie a diferitelor puteri în stat (unii socotesc că asistăm la începutul unei dictaturi prezidenţiale, alţii identifică în actualele înfăptuiri politice o mutare a deciziei politice la Consiliul Suprem al Magistraturii, iar o terţă categorie de observatori pariază pe rolul decisiv al presiunilor externe. La acestea s-ar putea însă adăuga şi reforma - autentică - produsă de deciziile CEDO favorabile câte unui cetăţean român în cauze îndreptate contra statului nostru sau tentativele de paralizare a Executivului de către Legislativ prin formule radicale de tipul suspendării preşedintelui.

Se adaugă şi utopia dictaturii populiste prin referendumuri succesive şi dese.); tranziţia dincolo de tranziţie, având un sens inversat (după căderea comunismului s-a socotit că traversăm o perioadă de turbulenţe justificată de eforturile anihilării pseudoegalitarismului politic în favoarea reconstruirii capitalismului bazat pe regulile pieţei libere şi ale competiţiei deschise, dar după 2007, anul accederii României la UE, a devenit clar că tranziţia continuă, cu un sens schimbat: tentativa de a manipula formele democratice occidentale pentru reglarea de conturi între

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum o ora
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum o ora
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

PSD a introdus în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei pentru fermieri

Ziua News acum 19 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 2 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°