Actor de profesie, Constantin Sârbu a activat în domeniul culturii mai bine de o jumătate de veac şi continuă să o facă.
Stabilit în Alba Iulia din anul 1959, şi-a început cariera de actor la Teatrul de Păpuşi „Prichindel“, instituţie despre care are numai cuvinte de laudă. „Teatru cu renume în ţară, «Prichindel» avea pe vremea aceea un colectiv de oameni extraordinari, cu actori, scenarişti şi regizori de calitate“, spune Constantin Sârbu.
Prea puţin teatru
Din 1977, a fost instalat director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, care a devenit o a doua casă a actorului. Nu a părăsit-o decât atunci când a ieşit la pensie, după 31 de ani de activitate. „I-am cunoscut pe toţi oamenii formidabili ai scenei româneşti. Aveam stagiuni permanente cu teatrele naţionale din Cluj, Bucureşti, Timişoara, Târgu Mureş. Toate marile spectacole de teatru din România treceau pe la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Teatrul Naţional din Timişoara stătea şi câte o săptămână. Au fost zile în care aveam trei spectacole de teatru“, rememorează Constantin Sârbu. Ajunsese, la un moment dat, să plece de acasă pentru a nu mai răspunde la telefon, aşa de mare era cererea de bilete. „Maestrul Radu Beligan a declarat la un moment dat că Alba Iulia are cel mai bun public de teatru din ţară, adăugând că de fiecare dată când vine aici se simte ca la o premieră“, precizează interlocutorul nostru.
Regretă că acum lucrurile s-au schimbat radical. În Alba Iulia s-a ajuns să se joace anual maxim trei-patru piese de teatru. „Pentru această stare de fapt vina ne aparţine la toţi. Omul a uitat să mai citească o carte şi, nemaicitind, uită şi să intre într-o sală de spectacole. Mă întreb de multe ori de unde îşi iau cultura oamenii care ne conduc, dacă nu citesc, nu merg la teatru. Un om care vrea să conducă o societate trebuie să aibă, în pr