Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce conţine raportul pe Justiţie prezentat de Comisia Europeană. Câte din cele 11 "porunci" de la Bruxelles a respectat Guvernul Ponta

Publicat in Gandul, marți 29 ianuarie 2013 · ·

Comisia Europeană prezintă, miercuri 30 ianuarie, raportul pe Justiţiei. Reprezentanţii CE au declarat pentru gândul că raportul a analizat câte din cele 11 angajamente ale lui Victor Ponta faţă de forul european au fost respectate.

Guvernul susţine că toate cele 11 puncte au fost îndeplinite în totalitate.

Unul din punctele convenit de Ponta la Bruxelles a fost ca politicienii să respecte independenţa sistemului judiciar. Atacurile politicienilor la adresa judecătorilor şi procurorilor nu s-au diminuat în nici un fel în ultimele luni. O altă "poruncă" a fost şi aceea că politicienii nu vor critica public deciziile instanţelor, regulă pe care însuşi premierul a încălcat-o. Un alt angajament neonorat pe deplin a fost alegerea în mod transparent a unui procuror general şi a unui şef DNA care să aibe rezultate notabile.

Vezi mai jos care au fost cele 11 "porunci" pe care Ponta s-a angajat să le respecte şi cum au fost ele îndeplinite.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a declarat pentru gândul că raportul MCV va fi prezentat miercuri, 30 ianuarie, de la ora 11:30. Reprezentantul CE a explicat că raportul va conţine două secţiuni: una în care va fi analizat modul în care România şi-a îndeplinit cele 11 angajamente convenite în vara anului trecut şi o altă parte în care vor fi analizate evoluţiile sietemului judiciar. "Va fi prezentată analiza CE privind cele 11 angajamente convenite în vară de premierul Ponta şi preşedintele Barosso, dar şi o analiză a benchmark-uri definite în MCV", a declarat pentru gândul Mark Gray. Premierul Victor Ponta a declarat că în opinia sa toate cele 11 puncte convenite cu CE au foste respectate în totalitate. De altfel Guvernul a emis un comunicat în care susţine că ficare din punctele solicitate de comisie au fost îndeplinite.

1. Respectarea indepedenţei Justiţiei de către p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 35 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 42 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 33 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 56 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°