Când cel care ocupă funcţia de preşedinte al ţării propune ca obiectivul major, succedând intrarea în Uniunea Europeană şi NATO, să fie unirea Moldovei cu România se impun comentarii. După ce prim-ministrul şi preşedintele Moldovei au spus răspicat că unirea aceasta poate avea loc în cadrul Uniunii Europene, tema a sporit în interes, date fiind deosebirile de optică. Aşadar, cum se pot regăsi împreună România şi Moldova? Să formulăm răspunsul aruncând privirea în spatele propunerii şi delimitând chestiunile precise aflate în discuţie.
Că este vorba de o propunere electorală nu stăruie vreo îndoială. În definitiv, nu s-a progresat sub nici un aspect în ultima decadă în pregătirea unirii României şi Moldovei, chiar dacă România a fost avocat al asocierii Moldovei la Uniunea Europeană şi va fi şi în continuare. În fapt, mulţi moldoveni de bună pregătire profesională merg, ca şi românii, spre Occident, Europa Centrală şi Turcia. Aeroporturile de care Chişinăul este legat mai bine nu sunt în România. Exporturile moldoveneşti au alte direcţii. Legătura sistemelor energetice şi de comunicaţie este incipientă. Năzuinţele populaţiei Moldovei sunt diversificate. Elita politică de la Chişinău vede lucrurile într-un mod propriu. Oricum, brusca propunere dâmboviţeană vine fără analiză, pentru a atrage atenţia, tocmai când se vede şi mai bine că rezultatele, după aproape zece ani, sunt, eufemistic spus, alarmante.
Propunerea mizează, desigur, pe o presiune externă, venită dinspre Europa Occidentală, care să ducă la unire. Se presupune că acum Vestul ar fi hotărît să impună schimbări la răsărit de Polonia, Ungaria şi România. La distanţă de asemenea presupunere, ceva cultură istorică şi instituţională nu ar strica. Spus fără ocolişuri, la Cotroceni ar fi nevoie de cunoaşterea istoriei europene şi a aranjamentelor de securitate adoptate în 1975 - 1990. În fapt, nici o
