Ajunşi, pe drumuri ninse, în orăşelul din nordul ţării unde ne-am hotărât să ne petrecem Sărbătorile anul acesta, am trecut aproape imediat la fapte.
Mai întâi şi-ntâi, am făcut rost de un brad pe care l-am aşezat într-o cameră îngheţată din casa ţărănească unde, fireşte, nu se face focul decât într-o singură odaie.
L-am împodobit o seară întreagă. I-am agăţat în crengi globuri, bomboane şi alte ornamente, l-am înconjurat de beculeţele colorate ale unei instalaţii care cântă şi "Jingle Bells", ne-am pozat zâmbind până la urechi lângă cetina lui. Cel mic i-a scris lui Moş Crăciun să-i aducă o cutie mare cu Lego Star Wars, şi anume nava cu Yoda şi trei clone. Moşul le-a venit şi la şcoală, aidoma ca-n ilustratele de Crăciun: un bătrân alb colilie, în veşminte roşii, ba chiar a făcut de câteva ori "Ho-ho-ho!", ca-n filmele lui Disney.
Apoi, ne-am ocupat de masa de Sărbători: mâncare, băutură.
Cum porcul tocmai fusese tăiat, n-a fost o problemă atât de mare.
Cele câteva femei din casă s-au pus pe robotit, bucătăria de iarnă s-a umplut de abur şi mirosuri, cozonacii cu nucă au fost puşi la copt, s-au împletit şi colacii tradiţionali din zonă. Am făcut pârtia de săniuş, am făcut şi omul de zăpadă. Serile, i-am citit copilului istoria lui Moş Crăciun şi-a fratelui său mai mic Moş Nicolae, apoi am pus colindele lui Hruşcă: "O, ce veste minunată... ". Suntem una dintre milioanele de familii care, în toată lumea, petrec un Crăciun fericit.
De fapt, ar trebui să reformulăm această ultimă frază: suntem una dintre milioanele de familii păgâne care, luând ca pretext un eveniment de mult uitat, petrec câteva zile siropos-idilice încon jurate de clişee şi artefacturi de un kitsch jenant. Mâncăm, bem şi ne felicităm celebrând un eveniment de acum două milenii, petrecut într-o lume îndepărtată şi obscurizat de tradiţia orală.