Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/Cezara Mîndrescu: „Spectatorii mă fac să uit de emoţii“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 decembrie 2009 ·

Cezara Mîndrescu a obţinut zeci de premii pentru interpretare. La doar 10 ani a fost în două turnee în Italia cu Grupul Voces şi a avut apariţii televizate.

Cezara Mîndrescu a cucerit cu vocea sa juriile celor mai importante competiţii din ţară şi din străinătate. Premiile şi aplauzele a început să le strângă în urmă cu cinci ani, când Cezara transforma casa în sală de concerte.

„Înainte de a începe să vorbească, urmărea postul Atomic şi dansa şi cânta pe melodiile pe care le auzea. Era fascinată când urmărea formaţia 3SudEst“, a spus mama Cezarei, Iuliana Mîndrescu.

S-a pregătit la Palatul Copiilor din Dorohoi

La patru ani a mers la Clubul copiilor din Dorohoi, unde l-a întâlnit pe profesorul Paul Ciprian Mihai, cel care i-a deschis drumul spre muzică. A devenit apoi membră a Grupului Voces alături de care a lansat CD-ul „Suflet de copil“ în 2005 şi „Cântec pentru Iisus“, în 2006.

Un an mai târziu, alături de alte tinere talente din ţară, a lansat albumul „Mărţişoare muzicale“. „Este un copil foarte talentat, o interpretă sensibilă cu o voce caldă şi delicată. Am compus un cântec pentru ea pe care l-a interpretat la un festival la secţiunea «Creaţie», iar la primul festival de muzică la care a participat a obţinut şi primul premiu“, a declarat profesorul Paul Mihai.

Prima dată a urcat pe scenă la vârsta de cinci ani, în cadrul unei competiţii între grădiniţe, la Festivalul „DO, RE, MI“ şi nu a coborât de pe scenă nepremiată. „Când sunt pe scenă mă simt ca o prinţesă, e ceva special. Ştiu că trebuie să cânt bine pentru a nu-mi dezamăgi publicul. Privirile spectatorilor îmi dau curaj şi mă fac să uit de emoţii“, a spus Cezara Mîndrescu.

Cochetează cu modellingul

În 2007, a câştigat premiul special la Festivalul Naţional „Constelaţia necunoscută“, iar în 2009 a obţinut premiul I la Fest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 2 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 37 minute
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Roland Garros: Sorana Cîrstea, învinsă în runda inaugurală – Eliminare la tiebreak

HotNews acum o ora
Sorana Cîrstea a ratat marți prezența în turul al doilea de la Roland Garros, după un meci extrem de dificil în fața rusoaicei Anna Blinkova (55 WTA), care s-a impus cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6(5). Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 2 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Eugen Tomac: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate

Mediafax acum 30 minute
Europarlamentarul român Eugen Tomac susţine că votul Austriei din 8 decembrie 2022 privind extinderea spaţiului Schengen a fost un abuz. Asta după ce Comisia Europeană a stabilit că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calita

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum o ora
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 6 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°