Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Selymes, Doroftei şi Prunea au făcut spectacol cu echipa Colegiului "Caragiale" » O pasă furtunoasă

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 1 aprilie 2011 ·

Încă nerefăcut după convocarea la "naţională", domnul Goe a fost marele absent al meciului cu vedetele Astrei. Pe teren au intrat numai copiii cuminţi şi silitori la fotbal, din echipa Colegiului "Caragiale" din Ploieşti. Cuminţi, dar îndrăzneţi, gata de tackling la Doroftei, deşi joacă în sala care-i poartă numele fostului campion mondial.

Şapcă să fie, dar s-o prindem şi noi!

Tribunele sînt sus, la etaj, fapt pentru care ritualul aruncării şepcilor în tribună devine pragul psihologic al meciului. Şepcile nu sînt aerodinamice. E nevoie de două-trei încercări pînă sînt prinse, ca batistele înaintea turnirului, de puştoaicele din galerie.

D'ale selecţionerilor

O dată depăşită această probă de virtuozitate tehnică, se trece la fotbal. În poarta vedetelor stă veteranul Liliac, cu un cap mai înalt decît transversala, dar puştii încep în forţă şi reuşesc două goluri din faze mobile şi unul din fază fixă. Moment în care i se scandează "Demisia!" selecţionerului Florea. Situaţia va fi analizată în comitetul de urgenţă al şedinţei de sumar, dar, pe surse, am aflat că va fi păstrat pe banca tehnică.

Momente şi schiţe tactice

Dar Selymes îşi readuce echipa în meci, demonstrînd că şi fundaşii pot fi golgeteri. Nu numai golgeteri, ci şi mijlocaşi de creaţie şi coordonatori de joc. Prunea izbuteşte şi el cîteva goluri de portar, iar Cezar Zamfir aleargă din postul de închizător în cel de "vîrf" împins. Fotbal total, asta se joacă şi se aplaudă în Sala "Leonard Doroftei".

Semnează sau le dau anonime?

Puştii se mişcă mai repede, de aceea par mai mulţi. Doi la Primărie, doi la Prefectură, doi la Şcoala de Fete, noroc că în poartă e unul singur. Iar antrenorul Astrei a prins gustul golurilor. Dar nici el, nici colegii de echipă nu scapă de marcajul strîns al copiilor, dornici de au

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 57 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°